Skip to content
BDB NEWS
Menu
  • ȘTIRI LOCALE
  • Național
  • Ai nevoie de promovare?
  • Editorial
  • Contact
Menu

Tragedie la Țuțcani: copil de 11 ani decedat, trei persoane transportate la spital

Posted on 1 octombrie 2025

ACTUALIZARE. Din primele informații, prima ipoteză de lucru în cazul toxiinfecției alimentare ar fi niște crenvurști cumpărați de la magazinul din sat. Unul dintre copii s-ar fi plâns de gustul acestora, însă întreaga familie i-a consumat.

ȘTIRE INIȚIALĂ. Un copil de 11 ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane – mama și două fete minore – au ajuns la spital în urma unui incident grav petrecut duminică dimineață în localitatea Țuțcani, județul Vaslui.

Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost făcut pentru copilul de 11 ani, găsit inconștient la domiciliu. Primul echipaj ajuns la fața locului a inițiat manevrele de resuscitare, însă medicii nu au reușit să îl salveze.

„Caz deosebit de grav petrecut în această dimineață în localitatea Țuțcani. Autoritățile locale și centrale au fost alertate după ce un copil de sex masculin a decedat la domiciliu iar alți doi minori de sex feminin în vârstă de 14 și 16 ani, împreună cu mama lor în vârstă de 32 de ani, au fost transportate la Spitalul Municipal Bârlad prezentând manifestări clinice digestive (grețuri, vărsături), precum și somnolență de peste 24 de ore. Apelul la 112 a fost făcut pentru copilul de 11 ani. Primul echipaj ajuns la caz a început manevrele de resuscitare și a alertat dispeceratul de existența și celorlalte persoane afectate. La caz au intervenit trei ambulanţe S.A.J. B2 din Murgeni și Bârlad, precum și o ambulanță ISU C1 cu medic de la Vaslui. Copilul nu a răspuns la manevrele de resuscitare efectuate, fiind ulterior declarat decedat de medic. Celelalte trei persoane sunt stabile hemodinamic și respirator. A fost anunțată Direcția de Sănătate Publică Vaslui și Departamentul pentru Situații de Urgență”, a declarat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

În prezent, cele trei persoane spitalizate sunt în stare stabilă. Cauzele incidentului sunt investigate de autorități.

Tag-uri

accident accident rutier adrian solomon arestat arestat preventiv bacau barbat barlad bdbnews radio buna dimineata barlad buzau cutremur daniel buzamat dga diicot dna dumitru boros dumitru buzatu facebook focsani galati husi iasi incendiu ipj vaslui isu vaslui judecatoria barlad judetul vaslui mandat de arestare mita motocicleta murgeni perchezitii politie pompieri primaria barlad psd barlad retinut saj vaslui seism spital tribunalul vaslui vaslui vrancea zorleni

Comentarii recente

  • Anisoara Epure la Primarul Bârladului, prins în propria capcană administrativă. Cum a ajuns Dumitru Boroș să fie obligat să anuleze o hotărâre care nu trebuia să existe
  • Ştefan Titi la UPDATE. Taximetristul care a dat foc mașinii unui polițist din Bârlad, arestat preventiv!
  • Paul Cristea la Atac cu sabie în plină zi la Bârlad: o persoană rănită, polițiști mobilizați la spital
  • Pascu la SAJ Vaslui caută șoferi pentru autosanitare la Bârlad: trei posturi scoase la concurs, condiții stricte și calendar detaliat
  • Alt anonim la INVESTIGAȚIE | Cine are de câștigat dacă bârlădenii rămân fără cișmele? Deja se închid

Caută

Arhivă

Articole recente

  • 25.000 de lei pe cer. Bârladul sărbătorește cu artificii, restul rămâne pe întuneric
  • Dronă rătăcită, final de traseu în Vaslui. Aparatul a survolat România mai multe ore
  • Primarul Bârladului, prins în propria capcană administrativă. Cum a ajuns Dumitru Boroș să fie obligat să anuleze o hotărâre care nu trebuia să existe
  • AUDIO. Criză de nervi în biroul Poliției Huși: comisarul-șef rupe documente și își umilește subalternul
  • Control judiciar pentru Mihai Barbu, șeful PNL Vaslui – anchetat pentru trafic de influență și presiuni politice
©2026 BDB NEWS | Design: Newspaperly WordPress Theme