Durere fără margini pentru o familie din Grăjdeni, căreia i-a murit un copil de numai 10 ani, de meningită, după ce a fost diagnosticat în primă fază cu „indigestie” la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad.
Copilul a fost adus în noaptea de 28 noiembrie la Spitalul din Bârlad, cu o ambulanță, unde după primul consult a fost diagnosticat cu indigestie și i s-a prescris o rețetă în acest sens, după care a fost trimis acasă.
Pe 29 noiembrie, văzând că băiatului îi este tot mai rău, familia a solicitat din nou o ambulanță care l-a transportat la Spitalul de Urgență și după ce a fost consultat din nou, a fost internat cu diagnosticul de meningoencefalită (meningită). Pentru că starea pacientului se agrava, s-a dispus transferul a doua zi, la spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași.
Medicii de la spitalul ieșean nu au putut face nimic însă pentru băiețelul de 10 ani, care în noaptea de 6 spre 7 decembrie a decedat.
Copilul provenea dintr-o familie nevoiașă, din satul Grăjdeni – comuna Fruntișeni. Era al cincilea copil dintre cei șase frați și era elev în clasa a 4 a. Familia se pregătește acum de înmormântare.
La Spitalul de Urgență a fost demarată o anchetă internă, urmând să se stabilească dacă medical care l-a consultat pe pacientul de 10 ani, a greșit sau nu atunci când i-a pus diagnosticul de „indigestie”.
Un caz asemănător cu cel de la Bârlad s-a petrecut în vara aceasta în București, când nepoata singurului astronaut român, Dumitru Prunariu, a fost diagnosticată cu toxiinfecție alimentară ulterior murind de meningită.
În luna aprilie, un băieţel de şapte ani a murit la o zi după internarea în Spitalul Municipal Curtea de Argeş de pneumonie, după ce medicii i-au pus diagnosticul de enerocolită şi l-au tratat cu antispastice şi antidiareice. Tatăl său l-a dus la camera de gardă a spitalului cu vomă şi diaree. Medicii de la Urgenţă au întrebat despre istoricul medical al copilului, apoi l-au trimis la secţia de chirurgie, unde un medic specialist a constatat că nu are apendicită, după care au decis internarea copilului la secţia de pediatrie.