UPDATE. Luni și Marti 09 – 10.01.2017, în toate unitățile de învățământ din județul Vaslui cursurile sunt suspendate.
ȘTIRE INIȚIALĂ. Cursurile vor fi suspendate luni, 9 ianuarie, în toate unitățile de învățământ din județul Vaslui, în urma unei hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Măsura a fost luată sâmbătă, în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), ca urmare a avertizării de cod galben, ce vizează vreme geroasă, cu maxime diurne situate între minus 16 și minus 10 grade și minime nocturne cuprinse între minus 25 și minus 15 grade, emisă de meteorologi pentru intervalul 7-9 ianuarie.
„În funcție de evoluția vremii, luni, 9 ianuarie, vom hotârî dacă este cazul suspendării cursurilor școlare și pentru ziua de marți, 10 ianuarie”, a declarat prefectul Isabel Bogdan.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!