Un bărbat, de 50 de ani, a ameninţat, vineri după-amiază, că se va arunca de pe castelul de apă situat lângă Gara Bârlad. Pompierii au venit cu mai multe autospeciale, dar nu au putut amplasa perna de salvare din cauza unor garaje construite în zonă.
Detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu trei autospeciale şi echipaje specializate, pentru salvarea, iar la nevoie, acordarea primului ajutor unui bărbat care ameninţă că se va sinucide.
Bărbatul, cunoscut cu afecțiuni psihice, s-a urcat pe turnul respectiv și a amenințat că se va arunca în gol. Negociatorul poliției sosit la fața locului a încercat să-l convingă să coboare însă fără succes și a încercat să se apropie de acesta pentru o mai bună comunicare. Imediat, bărbatul cățărat pe construcție a devenit irascibil și a început să arunce cu bucăți din tencuială spre acesta. Minute bune, individul a desfăcut bucăți din tencuială cu care s-a lovit intenționat în zona capului.
După aproape trei ore, bărbatul a condiționat coborârea sa de pe construcția înaltă de aproximativ 30 de metri, cu plecarea din zonă a tuturor echipajelor de poliție, pompieri și ambulanțe. Imediat ce a văzut că echipajele de salvatori au părăsit zona, bărbatul a coborât. Cel mai probabil, acesta va fi cercetat pentru „tulburarea liniștii și ordinii publice”.