Un tânăr, în vârstă de 23 ani, din comuna Pogana, a fost arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi violare de domiciliu. Victima acestor infracţiuni este o femeie, în vârstă de 68 ani.
Poliţişti din cadrul Secţiei Poliţie Rurală 8 Iana au întocmit dosar de cercetare penală pe numele lui Cătălin Topală, de 23 ani, din comuna Pogana. Acesta este cercetat de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi violare de domiciliu, victimă fiind o femeie în vârstă de 68 ani, din aceeaşi localitate.
„În noaptea de 03 spre 04 octombrie a.c., tânărul a pătruns fără drept în locuinţa femeii, prin forţarea uşii de acces şi prin folosirea violenţei a întreţinut raporturi sexuale cu aceasta. După comiterea faptei, femeia a solicitat sprijinul vecinilor, ulterior fiind sesizați și polițiștii prin intermediul apelului de urgenţă 112”, a menționat Mihaela Ștraub, purtător de cuvânt al IPJV.
În baza probatoriului administrat, poliţiştii Secţiei Poliţie Rurală 8 Iana l-au reţinut pe suspect pentru o perioadă de 24 ore, iar ulterior acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad şi a emis pe numele lui Cătălin Topală mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol și violare de domiciliu.