Municipiul Bârlad intră, din nou, pe harta investițiilor culturale: Biblioteca „Stroe S. Belloescu”, clădire ridicată între 1906–1908 de profesorul de matematică și filantrop Stroe S. Belloescu din propriul salariu, va fi reabilitată și modernizată cu suma de 7,5 milioane de lei, adică aproximativ 1,5 milioane de euro. O sumă cu care, spun specialiști din domeniu, s-ar putea construi astăzi o clădire nouă de dimensiuni similare – sau chiar două, dacă vorbim despre o construcție standard.
Primarul a anunțat cu solemnitate semnarea autorizației de construire și a prezentat proiectul drept „o datorie de onoare” față de patrimoniul cultural al orașului. În comunicatul oficial, edilul vorbește despre „strălucirea” ce va fi redată clădirii și despre „funcțiuni moderne” menite să pună în valoare colecțiile rare. Până aici, totul sună ca la carte. Problema apare atunci când ridici întrebarea simplă și incomodă: unde intră, concret, acești bani?
Bârlădenii au un precedent care nu îi lasă liniștiți. Cazul „Casei Cuza”, unde milioane de lei s-au dus pe un hol și două camere (vorba vine!), rămâne un exemplu dureros de cum investițiile în cultură pot deveni simple găuri negre pentru buget. Modelul pare să se repete: lucrări declarate „de consolidare și restaurare” cu prețuri umflate până la absurd, într-un scenariu unde transparența lipsește aproape complet.
Întrebările firești rămân fără răspuns: cine verifică în realitate aceste cheltuieli? Și ce înseamnă această verificare, dincolo de semnături formale care dau girul unor devize de lucrări supraevaluate? La final, tot ce rămâne publicului sunt vorbe mari și promisiuni, nu documente clare.
Într-un oraș unde resursele sunt limitate, ar fi un minim gest de respect față de cetățeni ca autoritățile să publice, la finalul unei astfel de lucrări, un deviz detaliat. Nu generalități, ci concret: „perete consolidat de 10×10 metri, cu 5 kg de fier, 8 saci de ciment și 4 capse – cost total X lei”. Fără aceste detalii, totul rămâne la nivelul poveștii cu „valoare culturală inestimabilă”, dar cu facturi incerte și sume astronomice.
Biblioteca „Stroe S. Belloescu” merită, fără îndoială, să fie păstrată și pusă în valoare. Însă moștenirea lăsată de profesorul-filantrop ar trebui onorată nu doar prin discursuri pompoase și șantiere costisitoare, ci și prin respect pentru banul public. Ceea ce lipsește, de fapt, de fiecare dată când cultura se amestecă cu banii.
„Investițiile majore” cu care primarul Boros își umple rapoartele de mandat se traduc, în realitate, printr-o succesiune de proiecte de „reabilitare” cu prețuri astronomice și rezultate discutabile. Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și Școala Profesională sunt exemplele de manual: clădiri vechi, cosmetizate cu sume care depășesc logica pieței. În cazul Școlii Profesionale, cu o suprafață mult mai mare și clădire cu etaj, nota de plată a ajuns la 3,5 milioane de euro – dublu față de biblioteca aflată acum pe lista de „restaurări”. Restul lucrărilor, anunțate cu fast și promisiuni de răbdare, s-au concretizat în trotuare „proaspăt” reabilitate care se surpă deja, obligând la refaceri imediate. Modelul e limpede: investiții cu eticheta de modernizare, dar cu o calitate mai mult decât îndoielnică și o transparență care lipsește complet.
(Alex Mihăiescu)