Internațional

Page: 4

NASA şi echipa care a proiectat sonda New Horizons au anunţat, luni, că Pluto ascunde un secret. Mai precis, planeta pitică are o „coadă” gigant. Cercetătorii NASA spun că e vorba despre un nor de gaze ionizate care „urmăresc” micuţa planetă. Potrivit acestora, coada se întinde pe o distanţă estimată între 77.200 şi 109.435 de […]

Canicula care afectează Franța de peste zece zile se resimte puternic și pe masivul Mont-Blanc, cel mai înalt vârf muntos din Europa, unde gheața s-a topit de trei ori mai repede decât de obicei, scrie miercuri presa franceză, menționând că această situație tot mai îngrijorătoare este atribuită de mulți oameni de știință schimbărilor climatice.

Franța a respins, vineri, o cerere de azil depusă de fondatorul WikiLeaks, australianul Julian Assange, a anunțat președinția franceză într-un comunicat, citat de AFP.

Locuitorii din Yulin, un oraş din sudul Chinei, sărbătoresc solstiţiul de vară prin organizarea unui festival care include uciderea şi consumarea a până la 10.000 de câini.

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) va decide, săptămâna aceasta, consolidarea Forței sale de reacție rapidă, majorând capacitatea acesteia „până la 30.000-40.000 de oameni”, adică „mai mult de jumătate” din mărimea sa actuală, a anunțat luni secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, potrivit AFP.

În prezent, dolarul din Zimbabwe este mai valoros pe site-urile de licitaţii decât vândut la ghişeul bancar. Pe internet, 100 de mii de miliarde de dolari din Zimbabwe pot fi cumpăraţi cu 35 dolari americani. Pentru aceeaşi sumă „astronomică”, banca din Zimbabwe oferă 40 cenţi.

NASA va realiza joi primul zbor de test al ”farfuriei zburătoare”, un proiect ambiţios şi revoluţionar prin care cercetătorii speră să pună bazele primei misiuni cu echipaj la bord care ar urma să ajungă pe Marte.

Neverland, ferma din sudul Californiei unde Michael Jackson și-a construit casa visurilor sale, a fost scoasă la vânzare pentru suma de o sută de milioane de dolari după șase ani de la moartea artistului, informează joi ziarul ‘The Wall Street Journal’ citat de EFE.

Băiatul care în 2009 a bulversat scena politică, după ce a apărut într-o înregistrare în care fostul preşedinte Băsescu pare că-l loveşte, trăieşte acum în capitala Franţei şi se pregăteşte de cel mai important eveniment din viaţa lui.

FACEBOOK. Facebook are peste 1,5 miliarde utilizatori activi în fiecare lună şi rămâne cea mai mare reţea de socializare din lume.


Current track

Title

Artist

Background