În urma cu două săptămâni, conducerea Spitalului Municipal Bârlad a anunţat deschiderea unei anchete interne în urma unui incident şocant filmat cu telefonul mobil de către un pacient, dar surprins și pe camerele de supraveghere ale instituției. Doi angajaţi ai unităţii sanitare au fost filmaţi în timp ce tratau cu brutalitate şi adresau injurii unui bătrân care ajunsese în urgenţă şi nu se putea ţine pe picioare.
Brancardierul şi o infirmieră au fost protagonistii acestui comportament inacceptabil, iar în urma audierilor în faţa Comisiei de Disciplină, au fost concediaţi. Desi au încercat să-şi justifice acţiunile şi să obţină îngăduință, decizia a fost una fermă: încetarea contractelor de muncă pentru cei doi.
Managerul spitalului, în urma propunerii Comisiei de Disciplină, a luat această măsură drastică pentru a transmite un mesaj clar: comportamentul abuziv nu va fi tolerat în instituţiile medicale. Incidentul a stârnit indignare şi condamnare din partea comunităţii locale, iar conducerea spitalului promite că va lua măsuri pentru a asigura un mediu sigur şi respectuos pentru toţi pacienţii.
„Ȋn urma apariției în spatiul public, în cursul zilei de 25 ianuarie 2024, a unei înregistrări audio-video, în care doi salariați din cadrul Compartimentului Primire Urgențe (un brancardier și o infirmieră) mobilizează necorespunzător un pacient vȃrstnic, asociat cu un limbaj neadecvat, conducerea s-a autosesizat și a demarat o anchetă internă pentru analizarea situației.
Ȋntrucȃt astfel de comportamente nu sunt tolerate de conducerea instituției, în urma cercetării disciplinare a celor doi salariați, Comisia de Disciplină a propus managerului unității sancționarea cu desfacerea contractelor individuale de muncă a celor doi angajați, pentru grave abateri disciplinare. Ȋn acest context, managerul instituției a dispus încetarea raporturilor de muncă, începȃnd cu data comunicării deciziilor, respectiv 20.02.2024”.