EDITORIAL. Meseria de jurnalist a devenit echivalentul de a fi o țintă, din ce în ce mai des, în special în zonele sărace și mai ales în orașele mici, precum Bârladul. E de notorietate și foarte bine cunoscut faptul că lumea interlopă a evoluat foarte mult în ultimii 20 de ani.
CE ESTE „LUMEA INTERLOPĂ”
Prin anii 90, a fi interlop echivala cu a fi bătăuș, sau indivizi care vindeau telefoane ori electronice furate de prin țările vestice, și chiar cu schimbatul valutei la negru. Nu exista trafic de droguri, nu exista trafic de carne vie. Luptele teritoriale se dădeau mai mult din orgoliu și tradiție. Cartierul Gară era în război cu cartierul Grădină și Podeniul cu Dealul (exemple aleatoare, nu neapărat exacte). Bătăile începeau adesea prin discoteci din cauza vreunui îndrăzneț care îi făcea ochi dulci vreunei domnișoare din cartierul advers. Și disputele erau de regulă prin „luptă dreaptă”, adică corp la corp. Rar cuțite, ori bâte.
Interlopii de azi se plimbă în mașini de zeci de mii de euro, comit infracțiuni al căror prejudiciu depășesc imaginația oricărui jucător la loto și conduc afaceri din umbră. Și au relații bine consolidate în structurile militare. Pe care le întrețin cu cadouri scumpe, vacanțe exotice, sume mari de bani sau chiar imobile în alte orașe. În schimb primesc atenționări în caz de percheziții, sfaturi juridice despre cum să-și pună la adăpost averile dobândite ilegal și chiar consultanță despre cum să se comporte în fața legiuitorului în stadiul de anchetă sau de judecată.
Diferența dintre vechii interlopi și noii interlopi, este că ultimii poartă gulere albe. Acum 20 de ani dacă deranjai un interlop, te vâna personal și își consolida autoritatea față de confrații săi prin aplicarea unei corecții în persoană. Timpurile s-au schimbat. Interlopii de azi și-au creat propriile „structuri”, trecând în legalitate bătăușii de cartier pe niște state de plată sub denumirea de sportivi de performanță.
POLIȚIȘTI AMENINȚAȚI ȘI DOSARE DE ULTRAJ CARE BAT PASUL PE LOC
Și lumea interlopă e divizată în mai multe tabere. Apar celule care nu se mai mulțumesc cu resturile de la masă și tind spre mai mult. De aceea, din când în când, sportivii ăștia se războiesc în public, dar nu pentru că ar fi proști, ci pentru că în acest mod clatină prieteniile dintre șefii interlopi și șefii structurilor, și transmit un semnal că la „parter” nu e totul în regulă precum pare văzându-se de la etaj.
Luptele în plină stradă sunt un adevărat buton de panică pentru structurile centrale din capitală, iar cei de pe plan local vor încerca din răsputeri să nu atragă atenția și să se înțeleagă că lucrurile le scapă de sub control. E mecanismul pe care interlopii l-au identificat rapid și au învățat să-l gestioneze ca pe un punct slab.
Într-un oraș mic cum este Bârladul, un singur grup infacțional bine structurat și cu resurse financiare suficiente, e deajuns să blocheze activitatea pe termen lung a anumitor birouri din cadrul poliției. Anchete care bat pasul pe loc, martori care își schimbă depozițiile brusc și care ulterior devin confuzi cu privire la recunoașterea unor indivizi surprinși de camerele de supraveghere, sunt doar câteva exemple care dezarmează pe oricine în a mai avea încredere în litera legii.
Există polițiști care au fost agresați de mai multe ori în timpul misiunilor și drept urmare s-au deschis mai multe dosare pentru infracțiunile de ultraj. Desigur, dosarele bat pasul pe loc, cu praful care se așterne peste coperți. Implicit, agentul este descurajat în a-și mai face datoria ca la carte, pentru că imediat ce se dezbracă de uniformă și merge către casă, se simte în pericol, neprotejat, după cum a spus chiar unul dintre ei. Și asta pentru că agresorii îi sfidează cu faptul că nu li se întâmplă nimic.
TRAFICANȚII DE CARNE VIE „ZBURDĂ” ÎN VOIE, NEDERANJAȚI
Mașini de lux, haine și telefoane scumpe, plus locuințe recent cumpărate, ar trebui să fie un semnal destul de important pentru oamenii legii, cum anumiți indivizi și-au crescut nivelul de trai peste noapte, pozând în „afaceriști de succes”, în timp ce cu doar cu un an, doi în urmă, acești indivizi tâlhăreau copiii la porțile școlilor de banii de pachet.
Surse din structuri spun că sunt adevărate rețele care activează în Bârlad și împrejurimi, bine organizate și că fiecare membru are sarcini foarte bine stabilite. Liderii racolează tineri de 14 – 17 de ani, iar aceștia la rândul lor frecventează școlile și găsesc tinere care provin din familii dezorganizate pe care le cuceresc prin metoda „Loverboy”. În acest mod, liderii nu se mai expun riscului de a fi interogați sau acuzați pentru corupere de minori, ci doar coordonează opreațiunile de la distanță.
Astfel, foarte mulți tineri de etnie rromă (care au renunțat la școlarizare), sunt văzuți în preajma școlilor gimnaziale sau a liceelor, unde prin metode de intimidare reușesc să se impună ca „protectori” iar „victimele” nu opun rezistență de teamă atunci când sunt abordate. Fete de 14 – 17 ani sunt amăgite și unele chiar convinse să renunțe la școală, pentru a merge în alte țări unde li se promit venituri foarte mari într-un timp foarte scurt.
ANCHETELE JURNALIȘTILOR ÎI MAI SPERIE PE TRAFICANȚI ȘI INTERLOPI
Doar jurnaliștii mai sunt cei care le dau emoții infractorilor atunci când ajung cu investigațiile până în punctele fierbinți ale „afacerilor” lor. Intimidarea oamenilor de presă a atins un alt nivel și acești indivizi nu au scrupule când e vorba de sumele de bani pe care le pot pierde urmare a unui articol publicat care să conțină detaliat despre modul organizat de comitere a infracțiunilor. Amenință direct, personal sau prin interpuși.
Edițiile ziarelor electronice sunt suspuse atacurilor informatice, de indivizi dealtfel familiarizați cu comiterea de infracțiuni cibernetice. Ei cunosc faptul că printre oamenii legii sunt numărați pe degete cei care pot fi numiți specialiști și care i-ar putea identifica.
Sunt exemple chiar și la Bârlad despre plângeri ale ziariștilor amenințați cu moartea în mediul online, iar anchetele sunt de cele mai multe ori luate în derizoriu. Ziariști jigniți, defăimați în spațiul public virtual, doar pentru că au avut curajul de a scrie negru pe alb despre infracțiunile unor indivizi dubioși. Soluționarea dosarelor? Zero.
„CE ZICI CĂ ȚI S-AR POTRIVI?” CUȚITUL SAU PISTOLUL?
Un astfel de mesaj, care probabil se vrea de amenințare, a ajuns și la autorul articolului. Nu știu dacă trebuie să fac legătura că mesajul vine întâmplător sau nu, după ce am pus câteva întrebări legate de niște afaceri nou deschise în Bârlad și de proveniența banilor ori de informațiile că adevărații investitori stau în „umbră”, folosindu-se doar de niște nume noi, de care nimeni nu a auzit, pentru a nu atrage atenția.
Mesajul e unul sec, cu o întrebare și două poze, ilustrând un cuțit și un pistol. Nu-l voi considera de amenințare ci mai degrabă joaca unui copil teribilist, care vreau să cred, nu are nici un amestec cu cei mai sus amintiți. Adică, nu îi suspectez atât de mult de prostie pe „băieții ăștia” încât să lase urme vizibile de amenințare.
Continuăm. La fel ca până acum. Cu amenințări sau fără.
P.S. Chiar dacă nu am dat nume, deoarece în multe din cauze nu există anchete penale și implicit nu există nici măcar calitatea de intimat/suspect/martor, cu siguranță mare parte dintre cei care citesc știu foarte bine situațiile mai sus expuse.
Nu uitați să vă alăturați grupului nostru de Facebook, unde putem discuta despre problemele Bârladului. Ne poți susține distribuind știrile noastre.
În lipsa unui acord scris din partea BDB News, puteţi prelua maxim 250 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului.