Skip to content
BDB NEWS
Menu
  • ȘTIRI LOCALE
  • Național
  • Ai nevoie de promovare?
  • Editorial
  • Contact
Menu

Iată frigiderul în care era ascunsă mita la Reiser. Cine a purtat tehnică de interceptare

Posted on 26 ianuarie 2024

Daniel Buzamăt, directorul Societăţii Lucrări Drumuri şi Poduri Reiser SA din Bârlad, a fost arestat preventiv în urma unui referat emis de Direcția Națională Anticorupție (DNA), care indică faptul că acesta ar fi primit o șpagă în valoare de 50.000 de lei, pe care o ascundea în frigiderul din birou. Acuzațiile includ luare de mită și colaborare cu un intermediar al șpăgii, Cătălin Darîngă, care s-a dovedit a fi un colaborator al DNA.

Conform referatului DNA, Buzamăt este acuzat că, în perioada martie-mai 2022, ar fi primit în total 100.000 de lei de la reprezentantul unei benzinării private, Gică Călin. Scopul presupusei mituiri ar fi fost de a-l determina pe director să faciliteze asfaltarea stației PECO a benzinăriei cu costuri reduse și cu resursele companiei de stat. Ulterior, și Gică Călin, patronul benzinăriei, a fost arestat pentru dare de mită.

Referatul DNA dezvăluie că în investigație au fost utilizate stenograme ale discuțiilor dintre Daniel Buzamăt și intermediarul Cătălin Darîngă. Ceea ce directorul Reiser SA Bârlad nu știa era că Darîngă colabora cu DNA și purta tehnică de interceptare, înregistrând în secret întreaga schemă de corupție.

Procurorii anticorupție afirmă că această operațiune a dezvăluit o rețea complexă de corupție care implica atât directorul Reiser SA Bârlad, cât și reprezentanții din mediul privat.

Cazul a atras atenția publică și ridică semne de întrebare cu privire la transparența și integritatea în sectorul construcțiilor și al lucrărilor publice.

BUZAMĂT DANIEL a confirmat practic în cuprinsul discuției și modalitatea în care a primit banii, care au fost puși de către DĂRÎNGĂ CĂTĂLIN în frigiderul din biroul său, manifestându-și încrederea că nu pot exista însă probe în acest sens:

„DĂRÎNGĂ CĂTĂLIN – Eu zic că sigur…țiganul o să spună… 

BUZAMĂT DANIEL – Așa, și?

DĂRÎNGĂ CĂTĂLIN –  O să spună…Da, dom’le…am dat…Da…mi-o dat…mie…i-am adus (neinteligibil)…când i-a lăsat acolo…în frigider și… (neinteligibil)

BUZAMĂT DANIEL – Ei…și ce? (neinteligibil) O filmat acolo în frigider…sau ce? (….)

otodată, BUZAMĂT DANIEL a confirmat că a primit și într-o altă împrejurare bani, prin intermediul lui DĂRÎNGĂ CĂTĂLIN de la CĂLIN GICĂ, DĂRÎNGĂ CĂTĂLIN lăsându-i suma respectivă de bani într-un autoturism, care era parcat în zona Capșa din Bârlad: 

BUZAMĂT DANIEL: Apăi doar știi că ț-am zis. Dacă nu era chestia ceea nu mă durea nici în cur, sincer îți spun.

DĂRÎNGĂ CĂTĂLIN: Ș-atunci, când am adus a doua oară, când am adus banii șia, la cofetărie iar mi-o picat, atunci am zis, să-mi bag pula zic, camere pe la dracu să le ieie de aici. La cofetărie când ți i-am pus jos, la maşină, în,  la picioare. Mi-ai dat cheile și m-am dus și i-am pus jos, înțelegi? Atunci

BUZAMĂT DANIEL: Îi duceau ei la Capșa?”>>,  se arată în referatul DNA.

Tag-uri

accident accident rutier adrian solomon arestat arestat preventiv bacau barbat barlad bdbnews radio buna dimineata barlad buzau cutremur daniel buzamat diicot dna dumitru boros dumitru buzatu facebook focsani galati husi iasi incendiu ipj vaslui isu vaslui judecatoria barlad judetul vaslui mandat de arestare mita motocicleta murgeni perchezitii politie pompieri primaria barlad psd barlad reiser retinut saj vaslui seism spital tribunalul vaslui vaslui vrancea zorleni

Comentarii recente

  • Alt anonim la INVESTIGAȚIE | Cine are de câștigat dacă bârlădenii rămân fără cișmele? Deja se închid
  • Irina Giusca la Firme private ar face presiuni pentru închiderea cișmelelor. Primăria Bârlad datorează explicații
  • Bogdan Mihai la PSD la al doilea cartonaș galben: bârlădenii s-au săturat de îngâmfare
  • Arseni Elena la PSD la al doilea cartonaș galben: bârlădenii s-au săturat de îngâmfare
  • Un pesedeu la PSD Bârlad, club select: intrarea se face cu genuflexiuni. Boroș, încă pe bancă

Caută

Arhivă

Articole recente

  • Valul reducerilor ajunge și la Bârlad: Poliția Locală vizată de reforma lui Bolojan
  • Fără consultare, cu camere: Bârladul extinde sistemul „Big Brother”, în stațiile de autobuz
  • VIDEO. Bârladul se scufundă în minciuni: lucrările „de calitate” ale administrației Boroș, luate de ape
  • CIȘMELELE TĂCERII. După articolul nostru, bârlădenii confirmă închideri în lanț. Cine ascunde buletinele de analiză a apei?
  • INVESTIGAȚIE | Cine are de câștigat dacă bârlădenii rămân fără cișmele? Deja se închid

PARTENERI MEDIA

©2025 BDB NEWS | Design: Newspaperly WordPress Theme