Breivik se plânge că e torturat cu cafea rece şi mâncare încălzită la microunde

Written by on March 17, 2016

Extremistul Anders Breivik, care a ucis 77 de persoane în 2011, se plânge de condiţiile la care este supus în închisoare şi spune că statul norvegian vrea să îl ucidă.

Marţi, în prima zi de audieri el a făcut salutul nazist, însă miercuri a respectat ordinul judecătorului de a nu face acest gest.

Autorităţile norvegiene au refuzat să permită televizarea declaraţiile lui Breivik pentru a nu-i da acestuia ocazia să transmită mesaje codate susţinătorilor, dar şi din respect pentru supravieţuitorii atentatelor sale şi pentru familiile victimelor.

O bună parte din declaraţia sa a fost folosită pentru a îşi expune ideologia extremistă, însă acesta s-a plâns şi de condiţiile de detenţie.

Breivik spune că este nevoit să bea cafea rece şi să mănânce alimente congelate şi reîncălzite la cuptorul cu microunde. El consideră că acest tratament este mai rău decât controversata metodă de tortură prin simularea înecului şi spune acest stil de viaţă i-a cauzat migrene, apatie şi insomnie.

Avocatul său a declarat, în trecut, că izolarea i-a cauzat extremistului pierderi de memorie şi o scădere a capacităţii de concentrare care îl împiedică să îşi urmeze studiile de ştiinţe politice.

Citeste mai mult: adev.ro/o45wyn



Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background