Primăria Bârlad a scos în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o achiziție pentru „Documentație necesară amenajării parcărilor publice stradale și a parcărilor de reședință din Bârlad”. Valoare estimată: 30.000 de lei.
Nu e o sumă care să zguduie bugetul local. Nu e nici mărunțiș. E exact genul de cheltuială care trece liniștit, pentru că pare tehnică. Neutră. Administrativă.
Doar că întrebarea nu e tehnică. E de bun-simț.
Primăria are serviciu tehnic. Are urbanism. Are angajați plătiți lunar din bugetul local. Are fișe de post. Are atribuții. Dacă în organigramă există arhitect, inginer, specialist în domeniul tehnic, atunci de ce documentația pentru parcări se externalizează?
Dacă nu există specialiști capabili să întocmească o astfel de documentație, atunci întrebarea devine și mai serioasă: ce face serviciul tehnic și pentru ce plătim acele salarii?
Nu vorbim despre autostrăzi suspendate. Vorbim despre parcări stradale și de reședință. Despre reorganizare de spațiu public. Despre proiecte care, într-o administrație funcțională, ar trebui să fie rutină.
Sigur, există și varianta legitimă. Poate documentația presupune studii de trafic complexe, ridicări topografice autorizate, semnături cu drept de proiectare pe anumite specialități. Poate e nevoie de expertize pe care primăria nu le are în aparatul propriu. În acest caz, externalizarea e justificată.
Dar dacă nu vorbim despre un pachet tehnic complex, ci despre o documentație standard pentru delimitarea și amenajarea locurilor de parcare, atunci contribuabilul are dreptul să întrebe: de ce plătim suplimentar pentru ceva ce am putea face intern?
30.000 de lei pentru o documentație.
Apoi urmează execuția.
Apoi, eventual, alte studii.
Apoi actualizări.
Sunt bani care se adună. Și se adună din taxe.
Administrația publică are o problemă veche: plătește competența de două ori. O dată prin salarii. A doua oară prin contracte externe. Iar între cele două rămâne mereu aceeași explicație vagă: „așa e mai simplu”.
Mai simplu pentru cine?
Pentru instituție, poate.
Pentru contribuabil, nu.
Nu susțin că există ilegalitate. Achiziția prin SEAP este perfect legală. Dar legalitatea nu e sinonimă cu eficiența. Iar eficiența ar trebui să fie criteriul de bază când cheltuiești bani publici.
Într-un oraș în care fiecare investiție e negociată la limită, fiecare stradă așteaptă fonduri și fiecare proiect e justificat prin „nu sunt bani”, 30.000 de lei pentru o documentație nu sunt o formalitate. Sunt o alegere administrativă.
Întrebarea rămâne simplă și legitimă:
avem în primărie capacitatea profesională de a face această documentație sau nu?
Dacă da, de ce nu o folosim?
Dacă nu, de ce nu o avem?
Parcările sunt o problemă reală în Bârlad. Dar mai reală este problema modului în care gestionăm resursa publică. Pentru că nu desenul liniilor pe asfalt costă cel mai mult. Ci reflexul de a plăti extern ceea ce ar trebui să producem intern.
Și până nu vom pune această întrebare de fiecare dată, vom continua să plătim liniile albe la preț dublu.
(Alex Mihăescu)