În 18 mai 2025, România merge la vot. Din nou. Dar nu este un „din nou” banal. Este, poate, unul dintre cele mai atipice și tensionate tururi doi din istoria postdecembristă a alegerilor prezidențiale. Un independent cu iz de tehnocrat și cu apucături de urbanist riguros, Nicușor Dan, se va confrunta cu un tribun naționalist în vervă, George Simion, candidatul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR).
Ce alegem, de fapt? Haideți să punem în balanță, cu onestitate, cei doi oameni care aspiră să devină al 6-lea președinte al României.
Nicușor Dan – Matematicianul ajuns pe valul politicii
Puncte forte:
-
Este perceput ca un om integru, cu un CV curat și o carieră născută mai degrabă din activism civic decât din mașinăria de partid.
-
În București, a arătat o abordare de „reparare a avariilor” și de reformă birocratică, chiar dacă cu pași de melc.
-
Nu face spectacole, nu promite luna de pe cer și are un discurs lipsit de isterie – ceea ce poate fi reconfortant pentru o parte a electoratului extenuat de scandaluri.
Puncte slabe:
-
Este văzut ca lipsit de carismă, vag și uneori indecis – trăsături problematice pentru un rol eminamente politic, cum e cel prezidențial.
-
Reușitele sale în administrația Bucureștiului sunt controversate și prea tehnice pentru omul de rând, care așteaptă mai degrabă să simtă decât să înțeleagă.
-
Campania sa pare lipsită de puls popular, de emoție colectivă – rămâne un candidat pentru elitele informate, nu pentru masele mobilizate.
George Simion – Liderul unui val populist și naționalist
Puncte forte:
-
Are un discurs clar, simplu, mobilizator. Pentru mulți români din mediul rural sau din diaspora, Simion „spune lucrurilor pe nume”.
-
A reușit să capitalizeze frustrarea populară față de sistemul politic, birocrație, Bruxelles și „trădători de neam”.
-
Este un comunicator natural și, indiferent ce spun criticii săi, reușește să creeze o legătură emoțională cu alegătorii – ceea ce contează enorm în alegeri.
Puncte slabe:
-
Programul său este mai degrabă o sumă de sloganuri decât o viziune coerentă de guvernare într-un stat democratic și european.
-
Există temeri legitime privind orientarea sa ideologică, apropiată de extreme și retorică anti-occidentală, care poate izola România pe plan internațional.
-
AUR, partidul pe care îl conduce, a fost implicat în mai multe derapaje și scandaluri – de la agresiuni simbolice în Parlament până la simpatii conspiraționiste și anti-vacciniste.
Unde suntem, de fapt?
La prima vedere, turul al doilea seamănă cu o piesă de teatru absurd. Un independent palid și un lider radical. Fiecare întruchipează, cumva, câte o față a frustrării românești: Nicușor Dan – plictiseala și deziluzia tehnocratică, George Simion – furia și neîncrederea în sistem.
Dar miza este enormă. Nu doar „cine e mai simpatic” sau „cine face live-uri mai bune”. Ci ce tip de România vrem să avem în următorii cinci ani:
-
Una care caută să repare tăcut și chinuit birocrația, cu toate riscurile de a fi ineficientă și lipsită de suflu?
-
Sau una care vrea să taie din topor, să schimbe tot, dar riscând să piardă reperele democratice și echilibrul extern?
Verdictul? E la alegători. Și chiar trebuie să fie.
Nu vă lăsați pradă apatiei. Nici fricii. Și nici urii. 18 mai nu e doar despre doi candidați. Este despre noi, cei care rămânem după ce steagurile de campanie se strâng.
Să votăm nu cu stomacul, ci cu mintea și inima conectate. Și mai ales cu gândul la ce va însemna România în 2030. Pentru că acel drum începe pe 18 mai.