Accident mortal la intrare în Pogana
Written by bdbnews on noiembrie 22, 2015
Polițiștii Biroului Rutier Bârlad au efectuat cercetări la locul producerii unui accident de ciculație, în urma căruia un tânăr și-a pierdut viața.
Accidentul s-a produs sâmbătă, pe D.J. 243, la intrarea în localitatea Pogana dinspre Iana.
Vlad Bratu, în vârstă de 22 ani, din Tomești – comuna Pogana, conducea un autoturism dinspre Iana către Pogana. Într-o curbă la stânga, din cauza neadaptării vitezei, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autovehiculul s-a răsturnat în afara părții carosabile. Urmare a leziunilor traumatice grave, conducătorul auto a decedat la locul producerii accidentului.
În cauză, polițiștii Biroului Rutier Bârlad continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a condiţiilor în care s-a produs accidentul de circulație.