Canalizarea cartierelor Munteni și Podeni, în linie dreaptă!

Written by on February 16, 2017

Încet, dar sigur! Așa s-ar putea caracteriza demararea lucrărilor de canalizare a cartierelor Munteni-Podeni!

Primarul Bârladului, Dumitru Boroș, a anunțat joi in cadrul unei conferințe de presa că „în data de 2 februarie am predat către firma câștigătoare 11 străzi si am trimis o solicitare către CEC  (n.r. banca care a acordat împrumutul) de a rambursa creditul cu 3.000.000  mai puțin, suma provenind de pe urma licitației”.

Firma SC Instal Service Technology SRL din Mãgurele, este cea care a câstigat licitatia si a început demararea lucrãrile. Valoarea contractului este de 12 500 000 lei, termenul de executie fiind de 24 de luni, iar incluse în proiect sunt 73 de strãzi si fundãturi.

Acestea sunt:

PODENI: Alexandru Beldiman, A. I. Cuza, Bãltãretul, Costache Robu, Dimitrie Cantemir (strada si fundãtura), Dochia, Dumbrava Rosie, Dunãrii, Mãrãsesti, Motilor, Muncii, Oituz, Sãnãtãtii, Traian, Tuchiloaia, Vrancei, Al. Vlahutã, Anastase Panu, Buridava, C.A. Rosetti, Culturii, Dimitriu Bârlad, Elena Doamna (strada si cele douã fundãturi), Principatele Unite (strada si fundãtura), Înfrãtirii, Milcov, Pasteur, Theodor Rosetti si Vulturilor.

MUNTENI: Avram Iancu, Ardeal, 1877, Bogdan Vodã, Bistritei, Closca, Costache Conache, Cpt. Grigore Ignat, Decebal, Virtutii, Iordache Gane, Victor Ion Popa, Lunii, Soarelui, Vasile Alecsandri, Vornicul Sturdza, Tineretii, Vasile Goldis, Turda, Simion Bãrnutiu, Revolutiei, Petru Rares, Fundãtura Decebal, Fundãtura Ardeal, G.G. Ursu, Horia, Grigore Ghica, Gheorghe Sincai, Învãtãturii, Luceafãrului, Olteniei, Vasile Pârvan, Puisor, Ioan Popescu, Pãcii, Linistii, Miron Costin, Petru Maior.

Sunt 22 de km de canalizare, 22 de km de bransament, patru statii de pompare.


Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background