Crosul Cititorilor: Alergăm spre Regatul Poveștilor – ediția 2017

Written by on April 3, 2017

Pentru a sărbători Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, patru biblioteci din România și-au unit forțele pentru a transmite copiilor plăcerea lecturii.

În data de 3 aprilie 2017, peste 500 de copii din Mediaș, Medgidia, Bârlad și Pietrari (județul Vâlcea) au participat  la Crosul Cititorilor: Alergăm spre Regatul Poveștilor – ediția 2017, eveniment organizat în cadrul Proiectului „Literatură și Pictură“, inițiat de către Primăria Municipiului Mediaș și susținut de către scriitorul de literatură pentru copii, Petre Crăciun, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Literatură pentru Copii și Tineret.                                                                                                                      

Crosul Cititorilor: Alergăm spre Regatul Poveștilor, ediția 2017 este organizat cu scopul de a promova două activități extrem de sănătoase, respectiv lectura și sportul în aer liber. De 50 de ani, în jurul datei 2 aprilie – ziua de naștere a scriitorului Hans Christian Andersen, este sărbătorită Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, pentru a inspira dragostea de lectură și pentru a atrage atenția asupra cărților.Evenimentul a fost adresat copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani și promovează  un stil de viață activ, atât fizic, cât și intelectual. Organizatorii si-au dorit  să atragă atenția asupra sportului și cititului.

Copiii din instituțiile de învățământ din cele patru orașe au alergat în data de 3 aprilie, ținând în mână cartea preferată. Primii 10 câștigători vor citi, atunci când sunt premiați, câteva rânduri din cartea „Cu Andersen spre Regatul Poveștilor“, scrisă de către Petre Crăciun, scriitorul de literatură pentru copii, Membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Literatură pentru Copii și Tineret.. Premiile au  constat  în cărți și diplome pentru primele trei locuri de la fiecare categorie (fete și băieți). De asemenea, aleragatorii au primit câte o carte sau un CD cu povești un certificat de Ambasador al Poveștilor, din partea scriitorului Petre Crăciun. Participanții au alergat  în  Gradina Publica din Barlad .


Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background