Încălzirea, un lux pentru unii!

Written by on December 20, 2016

1.863 de persoane singure sau familii vor beneficia de subvenţii la încălzire în aceasta iarna. Astfel, din categoria celor care utilizează gaze naturale au fost aprobate dosarele a 1.368 de familii, iar din categoria celor ce utilizează sobe pe lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri s-au înscris şi au fost aprobate 320 de dosare.

Cât despre barladenii care locuiesc în blocurile ANL, adică primesc căldura în sistem centralizat, funcţionarii Direcţiei de Asistenţă Socială au primit 101 dosare care se încadrau în condiţiile impuse de lege.

Nu în ultimul rând, numărul dosarelor aprobate din rândul familiilor ce utilizează energie electrică pentru încălzire este de doar 74.

„În total, la nivelul Bârladului, se vor acorda 1.863 de subvenţii pentru încălzire. Vorbim de dosarele depuse până la data de 20 noiembrie, în cazul cărora ajutoarele vor fi acordate inclusiv pe luna trecută. Direcţia de Asistenţă Socială primeşte în continuare dosare, însă este bine de ştiut că noii solicitanţi nu primesc subvenţia şi pentru noiembrie”, a declarat Constantin Niţuc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bârlad.

Iarna trecută, numărul ajutoarelor de încălzire se ridica la 2.455, din care 1.850 pentru cei ce utilizau gaze naturale, 400 pentru cei cu sobe pe lemne, 130 pentru cei în sistem centralizat şi 75 pentru cei ce utilizează energie electrică.

Ajutoarele de încălzire se acordă în intervalul 1 noiembrie 2016 – 31 martie 2017.


Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background