Începe seria de filme KineDok, bârlădenii sunt invitați la documentare creative

Written by on October 8, 2015

Miercuri, 7 octombrie, de la ora 11:00, a debutat  seria de proiecții KineDok, un proiect One World Romania în parteneriat cu Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad.

 

KineDok este un program de distribuţie alternativă de filme documentare creative, care își propune să spargă barierele cinematografiei clasice și să aducă publicului documentare provocatoare, difuzate în locuri atipice. Proiectul se desfășoară în Europa de Est și Centrală, acoperind țările: România, Ungaria, Slovacia, Croația și Cehia. În fiecare dintre aceste țări au fost stabilite mai multe spații neconvenționale, unul dintre acestea aflându-se la Muzeul „Vasile Pârvan”

Partenerii programului – organizații din cinci țări europene, printre care și One World Romania – cred că în ţările noastre sunt oameni care au povești și ele trebuie spuse. Iar filmul documentar este o metodă potrivită de a le da glas.

La noi, există oameni care vor să consume altceva decât mainstream și există și documentare foarte bune – dar nu există săli și nici răgazul pentru ca acești oameni și aceste filme să se întâlnească. De aceea, KineDok aduce filmele – uneori însoțite de regizori, protagoniști sau experți cu care să poți discuta – la clubul, în fabrica, cafeneaua sau muzeul de lângă tine.

În această ediție pilot a KineDok vor fi prezentate 12 documentare din Polonia, Rusia, Cehia, Slovacia, Croaţia, România şi Danemarca,  în 25 de locații din 16 orașe din România.

 

Al doilea film din program care va putea fi urmărit la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad, este „Aici…adică acolo”. Documentarul Laurei Căpățână-Juller vorbeste despre copii și părinti. Ani și Sanda sunt două fete din Maramureș ale căror părinți sunt plecați în Spania să lucreze.

Acesta este al doilea documentar dintr-o serie de șase proiecții, ce au loc în șase zile între 7 octombrie – 11 noiembrie. Intrarea la filme este gratuită. Programul de la Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad este:

07.10.2015      1989

14.10.2015      Aici…adică acolo

21.10.2015      Recidiva

28.10.2015      Normalizarea

04.11.2015      Bucuresti, unde esti?

11.11.2015      Joanna

Catalogul de filme poate fi descărcat aici: http://kinedok.net/films?locale=ro

___________________________________________________________________________

ORGANIZATOR LOCAL: Muzeul ”Vasile Pârvan”

ORGANIZATOR NAŢIONAL: Asociația One World Romania

ONLINE:http://www.kinedok.net | http://www.facebook.com/one.world.romania

PARTENERI:Institute of Documentary Film (Rep. Cehă), Filmtopia (Slovacia), Mozinet (Ungaria), ReStart (Croația)

CU SPRIJINUL:Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, Centrul Național al Cinematografiei

SUSȚINUT DE:Institutul Francez din București



Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background