Infrastructura Vămii Albița, la standarde europene

Written by on June 11, 2018

Prefectul Eduard-Andrei POPICA anunță că au fost finalizate lucrările de reparații a drumului din Vama Albița, după ce lucrătorii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi au finalizat lucrările de estetică, vopsitul bordurilor și trasarea marcajelor.

„La o lună de la preluarea drumului, echipele Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi au finalizat lucrările de reparaţii, în vederea desfăşurării circulaţiei în condiţii de siguranţă la Vama Albiţa. Lucrările au vizat frezări, plombări, reprofilări, aduceri la cotă, reparaţii cu mixtură asfaltică şi corecţii de pantă. Astăzi, cei care tranzitează punctul vamal pot spune despre Albița că reprezintă cu adevărat o poartă de intrare în Uniunea Europeană”, a spus prefectul Eduard-Andrei POPICA.

Drumul din Albița s-a aflat într-o stare deplorabilă, iar reprezentantul Guvernului în teritoriu a făcut mai multe memorii, astfel încât  intrarea dinspre est, în Uniunea Europeană, să fie modernizată.


Dacă vrei să fii la curent cu cele mai importante știri din Bârlad te așteptăm și pe Facebook! Îți mulțumim că urmărești materialele realizate de bdbnews.ro. Ne poți susține și TU, distribuind știrile noastre.

În lipsa unui acord scris din partea BDB News, puteţi prelua maxim 250 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background