Invazie de rugbyști bârlădeni în componența loturilor naționale pentru 2017

Written by on December 20, 2016

Biroul Federal din cadrul Federaţiei Române de Rugby a stabilit componenţa loturilor naţionale pentru 2017, incluzând sportivii cu cele mai mari şanse de participare la competiţiile internaţionale.

Astfel, din lotul naţional lărgit pentru rugby în 7 fac parte şase bârlădeni, care în prezent activează la echipe importante din ţară. Acestia sunt: Cristi Marian Chirică (19 ani – stâlp), Alexandru Bucur (22 de ani – mijlocaş la deschidere) şi Alexandru Ţiglă (23 de ani – mijlocaş la grămadă).

Ceilalţi trei sunt: Robert Neagu (25 de ani – stâlp), Ionuţ Balaban (20 de ani – trăgător), si Gabriel Rupanu (19 ani – mijlocaş la grămadă).

În lotul olimpic de tineret au fost incluşi actualul dinamovist Ionuţ Balaban (20 de ani), Daniel Boicu (20 de ani), component al lotului de juniori al CSS Bârlad, şi Cosmin-Alexandru Iliuţă (18 ani), component al Rugby Club Bârlad.

În lotul naţional lărgit de rugby în 7 pentru categoria U18 se regăsesc opt jucători legitimaţi la CSS Bârlad: Mihai Costea, Sebastian Munteanu, Radu Anton, Vlad Leică, Răzvan Belehuz, Cosmin Botezatu, Petru Azoiţei şi Giani Tănase.

Nu în ultimul rând, din lotul naţional U20 fac parte zece bârlădeni, dintre care trei figurează la diverse echipe din ţară, iar şapte sunt legitimaţi la CSS Bârlad: Cristi Marian Chirică , Ştefan Cucoş , Codrin Bercu , Alexandru Crăciun , Gabriel Rupanu (19 ani), Vlad Anghel (10 ani – pilier), Mihai Anichiţoaie (18 ani – linia a II-a), Robert Murariu (18 ani – linia a III-a), Vasile Borş (18 ani – linia a II-a) şi Cosmin-Alexandru Iliuţă (18 ani – aripă/centru).


Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background