Mașini noi pentru polițiștii rutieri din județul Vaslui

Written by on November 11, 2015

Șase  autoturisme Volkswagen Polo au fost repartizate poliţiştilor vasluieni, pentru a fi folosite în misiunile rutiere, desfăşurate pentru siguranţa participanţilor la trafic.

La nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui, șase autospeciale Volkswagen Polo, achiziţionate în baza programului de înnoire a parcului auto al Ministerul Afacerilor Interne, au intrat în dotarea poliţiei rutiere.

Autospecialele nou intrate în dotarea I.P.J. Vaslui sunt prevăzute cu sisteme de avertizare optico – acustice destinate activităţilor de poliţie rutieră şi vor contribui la salvarea de vieţi, creşterea siguranţei rutiere şi la o mai bună monitorizare şi fluidizare a traficului rutier.

De asemenea, au fost prevăzute sumele de bani necesare pentru montarea sistemelor de avertizare optico-acustice pe autospecialele intrate în dotarea I.P.J Vaslui în cursul anului 2015 și distribuite structurilor de ordine publică.

Întregul efort de îmbunătățire a mobilității Poliției Române are ca beneficiar final cetățenii, astfel încât întreaga comunitate să beneficieze de un serviciu polițienesc de calitate.

Info:

Programul de înnoire a parcului auto, iniţiat de Ministerul Afacerilor Interne a debutat în 2014, când Poliţia Română a fost dotată cu 257 de mijloace de transport destinate muncii operative, dintre care 15 motociclete, iar de la începutul anului 2015, i-au fost repartizate încă 2.386 de vehicule, destinate structurilor operative și celor de ordine publică.



Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background