Mesaj către bârlădeni din partea deputatului Mihai Botez

Written by on December 22, 2017

Anul trecut, pe 19 decembrie 2016, pășeam a doua oară în Parlamentul României, atunci însă ca deputat ales în județul Vaslui, la mine acasă. Probabil ca mulți alți tineri plecați din județul nostru, în țară sau în străinătate, mă gândeam să mă întorc acasă sau să pot contribui la dezvoltarea locului în care m-am format ca om și de care sunt strâns legat.

Mă onorează și în același timp mă responsabilizează susținerea pe care am primit-o.       

Ce am făcut în acest an? Pentru a răspunde cererilor venite din partea cetățenilor, am înaintat 41 de adrese și sesizări, către Prefectură, Consiliul Județean, primării sau autorități locale. Adresele au fost din domenii variate, privind condițiile din spitale, infrastructura județeană și municipală, alimentarea cu apă și racordarea la sistemul de canalizare, și în special legat de serviciul de permise și pașapoarte al județului Vaslui. Către ministere, am înaintat 15 întrebări sau interpelări, pentru a-mi fundamenta mai bine activitatea legislativă și am ținut 5 declarații politice de la tribuna Camerei Deputaților. Am semnat 4 moțiuni, iar semnătura mea se găsește pe 39 de inițiative legislative la care am contribuit în măsuri variabile. De asemenea, 4 cabinete îi așteaptă pe cetățeni, 3 în județul Vaslui – Bârlad, Vaslui și Huși și unul în municipiul Botoșani, deschis recent.

Ce va urma? Mai multă interacțiune cu cetățenii, mai multă implicare la nivel local.

Vreau să ne întâlnim mai mult și să dezbatem despre problemele din comunitățile noastre și să căutăm împreună soluții. Trebuie să punem instituțiile statului să lucreze pentru noi.

Cea mai mare problemă pe care am sesizat-o în acest an în discuțiile cu oamenii este că cetățenii nu cred că pot produce schimbarea. Cred că ar trebui să ne propunem obiective mai mici realizabile, care să ne dea încredere în forțele proprii și să ne familiarizăm cu procesul prin care pot fi realizate obiectivele.          

Să luăm un obiectiv concret și realizabil: amenajarea unui parc pentru căței într-un cartier. Acest spațiu are rolul să ofere cățeilor un spațiu în care să se desfășoare în voie, dar și să protejeze spațiile verzi existente, parcurile în care părinții își plimbă copiii. Primul pas care trebuie făcut este formarea unui grup de inițiativă al părinților sau iubitorilor de căței și creionarea unui proiect. Următorul pas este să cereți tot ajutorul instituțional pe care îl puteți primi, de la primărie, de la parlamentari, de la mediul de afaceri sau ONG-uri.

Nu este ușor, dar dacă ne dorim o viață mai bună trebui să începem să realizăm ce putere avem și să ne implicăm, să lucrăm mai mult în echipa.Implicați-vă civic sau politic! Dacă vreți să vă implicați politic, vă aștept la ședințele USR pentru a ne cunoaște.

Pentru că vin sărbătorile, în final, vreau să vă urez Crăciun fericit și un an nou prosper!


Dacă vrei să fii la curent cu cele mai importante știri din Bârlad te așteptăm și pe Facebook! Îți mulțumim că urmărești materialele realizate de bdbnews.ro. Ne poți susține și TU, distribuind știrile noastre.

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background