O fetiță de 4 ani și mama sa, din Bârlad, decedate din cauza unor scurgeri de gaze de naturale!

Written by on February 13, 2021

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit în această seară cu o autospecială de stingere cu modul pentru deblocare, pe strada Vasile Pârvan, bloc FEPA 1 pentru deblocarea ușii unui apartament, acolo unde nimeni nu răspundea la ușă.

La sosirea echipajului de intervenție, din apartament a fost perceput un miros înțepător se gaz. După deblocarea ușii, în locuință au fost găsite două persoane în stare de inconștiență. Membrii echipajului, toți cu pregătire de paramedici au început manevrele de resuscitare, între timp, comandantul de echipaj solicitând în sprijin mai multe ambulanțe.

La fața locului au fost deplasate două ambulanțe aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad, membrii celor două echipaje continuând manevrele de resuscitare. Din nefericire, cele doua victime, o femeie în vârstă de 31 ani și o fetiță în vârstă de patru ani, au fost declarate decedate.

Cercetările privind cauzele și circumstanțele producerii celor două decese sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens.

 

FOTO ARHIVA


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist