Pădureni: Violatorii bătrânei de 66 de ani, identificați și arestați

Written by on October 28, 2015

Polițiștii Secției de Poliție Rurală 4 Huși au identificat doi bărbați din comuna Pădureni, care au săvârșit infracțiunile de tâlhărie calificată și viol, asupra unei femei în vârstă de 66 ani, din aceeași localitate.

Investigațiile efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală 4 Huși și Postului de Poliție Pădureni au condus la identificarea lui Gigel Stan, în 33 ani și Dumitru Baciu, de 20 ani, bănuiți de comiterea a două infracțiuni cu violență.

Activitățile investigative au avut loc în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși.

Cercetările au fost demarate în urma sesizării primite în noaptea de 25 spre 26 octombrie a.c. cu privire la faptul că în locuința unei femei, în vârstă de 66 ani, din comuna Pădureni au pătruns două persoane necunoscute care i-au provocat femeii leziuni traumatice ce au necesitat internarea acesteia în spital.

„În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că în seara de 25 octombrie, cei doi bărbați au hotărât să pătrundă în locuința femeii pentru a obține bani. În momentul în care s-au aflat în locuință, au lovit femeia și i-au cerut bani. Victima le-a arătat o geantă, din care au luat suma de 100 lei. Ulterior, prin constrângere fizică, Gigel S. și Dumitru B. au întreținut raporturi sexuale cu femeia, în vârstă de 66 ani. Victima a reușit să se deplaseze la o vecină căreia i-a povestit cele întâmplate. În prezent, aceasta se află internată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui”, a precizat Mihaela Ștraub, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.

În baza mandatelor emise de Judecătoria Huși, polițiștii au efectuat 2 percheziții domiciliare care au vizat probarea activității infracționale a celor doi.

În baza probatoriului administrat, polițiștii Secției de Poliție Rurală 4 Huși i-au reținut pe cei doi și i-au prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, respectiv Judecătoria Huși cu propunerea de arestare preventivă.

Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși şi a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile.

Pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani, iar pentru infracțiunea de viol o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 12 ani.



Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background