Primăria Bârlad a mai construit un adăpost pentru câinii comunitari

Written by on December 5, 2016

După ce au stat pe străzile Bârladului, începând de astăzi câinii fără stăpâni se pot bucura de un nou adăpost. Acesta poate găzdui 300 de patrupede.

Spațiul a fost amenajat de către administrația locală în zona de nord a orașului, la Serele Primăriei și va adăposti un număr dublu de animale față de vechiul amplasament. „Sunt bucuros că le pot da bȃrlădenilor o veste bună în ceea ce privește problema cȃinilor comunitari, problemă pe care mi-au semnalat-o, în repetate rȃnduri, oameni de toate vȃrstele. Vorbim nu numai de spații împrejmuite, ci și de cuști din lemn amplasate în fiecare țarc. Amenajarea unui padoc modern la Bȃrlad a fost un obiectiv pe care mi l-am propus încă din luna iunie. Dar, nu am fi putut să începem să strȃngem cȃinii fără stăpȃn de pe străzi fără să avem un spațiu corespunzător în care sǎ îi adăpostim. Sper ca, pȃnă la sărbătorile de iarnă din acest an, să fie capturați cȃt mai mulți cȃini comunitari de pe străzile orașului, pentru ca bȃrlădenii să se poată simți în siguranță, așa cum e firesc într-un oraș civilizatʺ, a declarat primarul Dumitru Boros.

La vechiul adăpost din Bȃrlad pentru cȃinii fără stăpȃn se află, în prezent, 150 de patrupede. Cei care doresc să adopte un cățel pot suna la numărul de telefon 0740256913 sau pot veni la padocul din Strada Republicii Nr. 279 B.


Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background