Soția fostului viceprimar Petcu, depistată la volan cu alcoolemie de 0,86mg!

Written by on February 14, 2017

În urma unui apel la numărul unic de urgență 112, în seara de 13 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bârlad s-au deplasat pe strada Simionescu Sava din localitate, unde aveau informații că un autoturism parcat regulamentar a fost acroșat de un altul aflat în mișcare.

După cercetările de la fața locului a reieșit că la volanul mașinii care a acroșat autoturismul staționat se afla o tânără în vârstă de 33 de ani, nimeni alta decât soția fostului viceprimar al Bârladului, Traian Petcu. Conform unor martori aceasta a susținut că din cauza luminozității scăzute din zona respectivă cât și a altui autoturism ce venea din sens opus cu faza lungă, nu a observat la timp vehiculul staționat.

Conform procedurilor, șoferița a fost testată cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,86mg alcool pur în aerul expirat. De asemenea, ea fost condusă la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul spitalului municipal Bârlad pentru prelevare de probe biologice.

Din fericire accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Soția fostului viceprimar este cercetată acum într-un dosar penal ce are ca obiect „conducerea sub influența băuturilor alcoolice a unui autoturism pe drumurile publice”.

Traian Petcu a fost viceprimar al Bârladului din partea PSD, funcție pe care a lăsat-o pentru cea de director DSVSA.

Citește și Traian Petcu, noua stea din PSD


Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background