Tatăl-violator arestat preventiv

Written by on August 31, 2015

Polițiștii vasluieni au întocmit dosar de cercetare penală pe numele unui bărbat, de 31 ani, din comuna Iana, bănuit de săvârșirea infracțiunii de viol. Acesta a fost prezentat magistraților cu propunerea de arestare preventivă. 

Judecătoria Bârlad a emis pe numele lui Claudiu Nistor, de 31 ani, domiciliat în comuna Iana, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile. Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă comisă asupra unei minore în vârstă de 13 ani, pe care o avea în grijă, fiind fiica naturală a acestuia.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.8 Vaslui au stabilit faptul că la sfârșitul acestei luni, bărbatul, prin constrângere morală, a întreținut raporturi sexuale cu minora.  

În ziua de 29 august,  Claudiu Nistor a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore, iar ulterior prezentat magistraților cu propunerea de arestare preventivă.

În prezent, bărbatul este încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Vaslui”, a precizat Loredana David, purtătorul de cuvânt al IPJV.


Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare constituie infracțiunea de viol și se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile alin. (1).

Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:

a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul     făptuitorului;
          b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;

c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;

d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;

e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;

f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.

Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.



Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background