VIDEO. A intrat cu mașina într-o spălătorie auto din Bârlad

Written by on January 16, 2018

Un accident spectaculos s-a produs marți după-amiază pe strada Mihai Viteazul din Bârlad, după ce un autoturism scăpat de sub control a derapat și s-a izbit de gardul unei spălătorii.

Autoturismul, condus de un tânăr de 18 ani, se deplasa pe strada Mihai Viteazul din direcția Podul Pescăriei spre Autogară, când a derapat din cauza carosabilului umed și a pătruns pe terasa unei spălătorii auto, izbindu-se violent de un gard interior. În mașină se mai aflau două pasagere, în vârstă de 18 și respectiv 40 de ani.

La fața locului au fost solicitate trei echipaje medicale care au preluat trei victime și le-au transportat la spitalul municipal din localitate. Și un echipaj EPA de la Detașamentul de Pompieri a fost prezent la locul accidentului, pentru a se asigura că autovehiculul nu prezintă risc de aprindere în urma impactului.{vembed Y=pfueRsRzRCs}

Conform cercetărilor efectuate de polițiștii de la Biroul Rutier Bârlad, accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum. În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru distrugere și vătămare corporală din culpă.


Dacă vrei să fii la curent cu cele mai importante știri din Bârlad te așteptăm și pe Facebook! Îți mulțumim că urmărești materialele realizate de bdbnews.ro. Ne poți susține și TU, distribuind știrile noastre.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background