Skip to content
BDB NEWS
Menu
  • ȘTIRI LOCALE
  • Național
  • Ai nevoie de promovare?
  • Editorial
  • Contact
Menu

Tâlhar din Zorleni arestat preventiv

Posted on 4 februarie 2016

Polițiștii bârlădeni au reținut un bărbat, în vârstă de 34 ani, din comuna Zorleni, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată asupra unei tinere din aceeași localitate.

Polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Bârlad și Secției de Poliție Rurală 3 Bârlad au probat activitatea infracțională a lui Vasile Ungureanu, de 34 ani, din comuna Zorleni, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

„În seara de 2 februarie a.c., bărbatul a observat o tânără, în vârstă  de 25 ani, din comuna Zorleni care a coborât dintr-un autobuz și se deplasa pe drumul public din localitatea de domiciliu. Acesta a urmărit-o, iar la un moment dat, a amenințat-o cu acte de violență, a lovit-o și i-a sustras geanta în care aceasta avea 30 lei, un telefon mobil, carduri bancare și alte bunuri.

După comiterea faptei, victima a sesizat polițiștii cu privire la faptă, iar în urma investigațiilor efectuate a fost identificat bărbatul, în vârstă de 34 ani”, a precizat Mihaela Ștraub, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.

În baza probatoriului administrat, Vasile Ungureanu a fost reţinut de poliţiştii de și ulterior prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad şi a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.


Tag-uri

accident accident rutier adrian solomon arestat arestat preventiv bacau barbat barlad bdbnews radio buna dimineata barlad buzau cutremur daniel buzamat dga diicot dna dumitru boros dumitru buzatu facebook focsani galati husi iasi incendiu ipj vaslui isu vaslui judecatoria barlad judetul vaslui mandat de arestare mita motocicleta murgeni perchezitii politie pompieri primaria barlad psd barlad retinut saj vaslui seism spital tribunalul vaslui vaslui vrancea zorleni

Comentarii recente

  • Codreanu la Primăria Bârlad plătește 30.000 de lei pentru o documentație. Prețul, de fapt, pentru lipsa de organizare?
  • Anisoara Epure la Primarul Bârladului, prins în propria capcană administrativă. Cum a ajuns Dumitru Boroș să fie obligat să anuleze o hotărâre care nu trebuia să existe
  • Ştefan Titi la UPDATE. Taximetristul care a dat foc mașinii unui polițist din Bârlad, arestat preventiv!
  • Paul Cristea la Atac cu sabie în plină zi la Bârlad: o persoană rănită, polițiști mobilizați la spital
  • Pascu la SAJ Vaslui caută șoferi pentru autosanitare la Bârlad: trei posturi scoase la concurs, condiții stricte și calendar detaliat

Caută

Arhivă

Articole recente

  • Parcările fantomă de pe ocolitoarea Bârladului
  • Primăria Bârlad anunță demolări: 15 zile pentru construcțiile ridicate ilegal pe domeniul public
  • Achiziții cu probleme la Spitalul Bârlad: raportul Curții de Conturi ridică întrebări despre management
  • Audit devastator pentru administrația din Bârlad: Cum s-au gestionat proiectele de milioane de euro!
  • Primăria Bârlad plătește 30.000 de lei pentru o documentație. Prețul, de fapt, pentru lipsa de organizare?
©2026 BDB NEWS | Design: Newspaperly WordPress Theme