Skip to content
BDB NEWS
Menu
  • ȘTIRI LOCALE
  • Național
  • Ai nevoie de promovare?
  • Editorial
  • Contact
Menu

Percheziții DNA în Bârlad și Vaslui. Fraudă cu fonduri europene

Posted on 13 iunie 2016

Percheziții DNA la două instituții ale statului, la mai multe sedii de firme și la domiciliile mai multor persoane fizice care sunt suspectate de fraudare a fondurilor europene și fapte de corupție.

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și de fraudare a fondurilor europene, comise în perioada 2006 – 2016.

„În cursul zilei de 13 iunie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații situate în municipiile Vaslui și Bârlad, județul Vaslui, din care două sunt în sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul remis de DNA.


Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!

Susține-ne pagina https://www.facebook.com/bdbnews.ro cu un LIKE !

Tag-uri

accident accident rutier adrian solomon arestat arestat preventiv bacau barbat barlad bdbnews radio buna dimineata barlad buzau cutremur daniel buzamat dga diicot dna dumitru boros dumitru buzatu facebook focsani galati husi iasi incendiu ipj vaslui isu vaslui judecatoria barlad judetul vaslui mandat de arestare mita motocicleta murgeni perchezitii politie pompieri primaria barlad psd barlad retinut saj vaslui seism spital tribunalul vaslui vaslui vrancea zorleni

Comentarii recente

  • Codreanu la Primăria Bârlad plătește 30.000 de lei pentru o documentație. Prețul, de fapt, pentru lipsa de organizare?
  • Anisoara Epure la Primarul Bârladului, prins în propria capcană administrativă. Cum a ajuns Dumitru Boroș să fie obligat să anuleze o hotărâre care nu trebuia să existe
  • Ştefan Titi la UPDATE. Taximetristul care a dat foc mașinii unui polițist din Bârlad, arestat preventiv!
  • Paul Cristea la Atac cu sabie în plină zi la Bârlad: o persoană rănită, polițiști mobilizați la spital
  • Pascu la SAJ Vaslui caută șoferi pentru autosanitare la Bârlad: trei posturi scoase la concurs, condiții stricte și calendar detaliat

Caută

Arhivă

Articole recente

  • Parcările fantomă de pe ocolitoarea Bârladului
  • Primăria Bârlad anunță demolări: 15 zile pentru construcțiile ridicate ilegal pe domeniul public
  • Achiziții cu probleme la Spitalul Bârlad: raportul Curții de Conturi ridică întrebări despre management
  • Audit devastator pentru administrația din Bârlad: Cum s-au gestionat proiectele de milioane de euro!
  • Primăria Bârlad plătește 30.000 de lei pentru o documentație. Prețul, de fapt, pentru lipsa de organizare?
©2026 BDB NEWS | Design: Newspaperly WordPress Theme