Skip to content
BDB NEWS
Menu
  • ȘTIRI LOCALE
  • Național
  • Ai nevoie de promovare?
  • Editorial
  • Contact
Menu

Încă un dosar penal pentru un contrabandist de țigări din Piața Sfântul Ilie

Posted on 20 iunie 2016

Poliţiştii bârlădeni au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă pe numele unui bărbat, în vârstă de 40 ani, care deținea în vederea comercializării țigarete de proveniență Republica Moldova.

Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Bârlad, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui au identificat un bărbat, în vârstă de 40 ani, din municipiul Bârlad care deținea în vederea comercializării 1.340 țigarete având timbru de accizare din Republica Moldova, bunuri provenite din infracțiunea de contrabandă. Acesta a fost depistat într-un local din apropierea Pieței Sfântul Ilie, din municipiul Bârlad.

Ţigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, iar pe numele persoanei identificate polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută de art. 270 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal.

Poliţiştii reamintesc faptul că deţinerea, colectarea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia sunt fapte asimilate infracţiunii de contrabandă, iar pedeapsa prevăzută de Legea 86/2006 este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.


Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!

Susține-ne pagina https://www.facebook.com/bdbnews.ro cu un LIKE !

Tag-uri

accident accident rutier adrian solomon arestat arestat preventiv bacau barbat barlad bdbnews radio buna dimineata barlad buzau cutremur daniel buzamat dga diicot dna dumitru boros dumitru buzatu facebook focsani galati husi iasi incendiu ipj vaslui isu vaslui judecatoria barlad judetul vaslui mandat de arestare mita motocicleta murgeni perchezitii politie pompieri primaria barlad psd barlad retinut saj vaslui seism spital tribunalul vaslui vaslui vrancea zorleni

Comentarii recente

  • Codreanu la Primăria Bârlad plătește 30.000 de lei pentru o documentație. Prețul, de fapt, pentru lipsa de organizare?
  • Anisoara Epure la Primarul Bârladului, prins în propria capcană administrativă. Cum a ajuns Dumitru Boroș să fie obligat să anuleze o hotărâre care nu trebuia să existe
  • Ştefan Titi la UPDATE. Taximetristul care a dat foc mașinii unui polițist din Bârlad, arestat preventiv!
  • Paul Cristea la Atac cu sabie în plină zi la Bârlad: o persoană rănită, polițiști mobilizați la spital
  • Pascu la SAJ Vaslui caută șoferi pentru autosanitare la Bârlad: trei posturi scoase la concurs, condiții stricte și calendar detaliat

Caută

Arhivă

Articole recente

  • Parcările fantomă de pe ocolitoarea Bârladului
  • Primăria Bârlad anunță demolări: 15 zile pentru construcțiile ridicate ilegal pe domeniul public
  • Achiziții cu probleme la Spitalul Bârlad: raportul Curții de Conturi ridică întrebări despre management
  • Audit devastator pentru administrația din Bârlad: Cum s-au gestionat proiectele de milioane de euro!
  • Primăria Bârlad plătește 30.000 de lei pentru o documentație. Prețul, de fapt, pentru lipsa de organizare?
©2026 BDB NEWS | Design: Newspaperly WordPress Theme