Căutăm soluții pentru criza locurilor de parcare din Bârlad, dar pare că rezolvarea a fost găsită: vindem orașul la bucată! S-au epuizat terenurile generoase, parcurile, spațiile verzi, acum ne-a rămas doar să privatizăm câte un colț de asfalt pentru fiecare posesor de Dacie second-hand. Eficiența? Zero! Profitul? Doar pentru câțiva.
Creșterea numărului de mașini nu e surprinzătoare, dar reacția municipalității e cel puțin discutabilă. Bârladul geme sub greutatea autoturismelor, iar primăria a decis să rezolve problema prin vânzarea terenurilor dintre blocuri, pentru „garaje”. Pe un astfel de loc, s-ar putea amenaja două sau trei locuri de parcare, dar administrația locală preferă soluția egoistă: un singur garaj, pentru un singur norocos.
Cine sunt acești norocoși? Păi, dacă ne uităm la strategia de campanie din primul mandat al domnului primar Dumitru Boroș, vedem clar un slogan mobilizator: „Bârladul nu este de vânzare, nu se mai vinde nimic!” O declarație puternică, care acum e doar un banc prost, rostit printre râsete de cei care semnează actele de vânzare. Căci, realitatea demonstrează exact contrariul: Bârladul se vinde. Nu se mai vinde totul dintr-o dată, ci pe bucăți, pe furiș, sub pretextul unui oraș „modernizat”.
Soluția reală ar fi fost o strategie urbanistică inteligentă, crearea unor parcări supraetajate sau eficientizarea spațiului existent. Dar nu! De ce să faci ceva pentru toți, când poți să faci pentru câțiva? Asta e dilema administrației noastre.
Locurile de parcare devin monedă de schimb, iar garajele de beton se ridică precum monumentele lăcomiei. Cât timp mai avem de acceptat astfel de mărunțiri ale orașului? Cât timp mai permitem ca spațiul nostru comun să devină proprietatea câtorva „aleși”? Căci, în ritmul acesta, în curând nu vom mai avea nici loc să ne plimbăm printre blocuri. Dar îi vom putea admira de la geam pe cei care au apucat un garaj. Să fie primit!
Și încă ceva: tot administrația locală avea în plan închirierea locurilor de parcare. Probabil e doar o „coincidență” că întâi să vindem pentru prieteni, apoi să punem taxe pentru restul…
(Alex Mihăiescu)