Există în România acele „gări-fantomă” în care timpul a înghețat între două reforme neîncepute. Există și gări în care nu timpul, ci indiferența a pus stăpânire, ca o rugină pe tot ce era odată ordine și bun simț. Din păcate, Gara Bârlad a reușit performanța să fie ambele: și uitată, și abandonată, și, pe alocuri, de-a dreptul periculoasă.
La lumina zilei, poate păcăli un ochi neantrenat: câțiva călători stingheri, o casă de bilete funcțională (când e-n toane bune), un tren prăfuit care vine, altul care pleacă. Dar seara, noaptea – în acele ore în care civilizația adevărată începe să-și arate roadele prin siguranță și respect – Gara Bârlad devine o zonă crepusculară, o hartă ruptă dintr-un stat paralel în care legea nu mai ajunge.
Peronul, acel spațiu sacru care ar trebui să fie locul de întâlnire între călători și civilizație, s-a transformat într-un teren de joacă pentru indivizi dubioși, gălăgioși, uneori agresivi, care par a fi singurii „permanenți” din gară. Nu au uniformă, dar au prezență. Nu au legitimație, dar au atitudine. Călătorii? Trebuie să-și regleze pașii după mirosul de pericol și instinctul de conservare.
Poliția Transporturi Feroviare? Un nume glorios scris pe o ușă zăvorâtă cu lacăt. Simbolul perfect al neimplicării oficiale. E ca o glumă proastă: un sediu de poliție care e închis fix când e nevoie de el. Noaptea, când cei vulnerabili așteaptă un tren sau un autobuz, sunt singuri – la propriu. Iar dacă îndrăznesc să sune la 112, începe ruleta: vine? Nu vine? Oare au fugit deja cei care fac scandal? Da, pentru că deșteptăciunea infractorului de ocazie e mai rapidă decât reacția instituțională.
Odată, polițiștii TF ieșeau din sediu la fiecare tren. Era o prezență care, dacă nu impunea frică, măcar impunea respect. Nu neapărat din autoritate, ci din rutină, din acea banală „normalitate” care lipsește atât de dureros azi. Ce s-a întâmplat cu ei? Au fost retrași? Redistribuiți? Sau pur și simplu au renunțat la a mai crede în rostul meseriei lor?
Gara Bârlad este o poartă de intrare în municipiu. Cei care vin cu trenul, în special noaptea, intră în Bârlad ca într-un oraș fără stăpân. Fără primar, fără administrație, fără poliție. Un oraș în care ești, vorba cronicarului contemporan, „pe cont propriu”. Și totul se reduce la un instinct primar: supraviețuiește până la tren.
Domnilor din administrația locală, domnilor din MAI, vă invităm cu drag, pe timp de noapte, fără girofar, fără escorte, să faceți o „vizită de lucru” în Gara Bârlad. Să simțiți atmosfera. Să vă întrebați cum e posibil ca în 2025 o gară de municipiu să fie lăsată pradă intimidării, hoției și nepăsării.
Până atunci, rămânem cu întrebarea pe buze: cine veghează la siguranța călătorilor, atunci când cei plătiți să o facă dorm cu lacătul pe ușă?
(Alex Mihăescu)

