Varianta Ocolitoare a Bârladului a fost deschisă circulației în august 2024, după ani de promisiuni, șantiere și nervi tocați. La peste 20 de luni de la inaugurare, realitatea din teren reușește performanța de a fi și utilă, și inutilă în același timp: se poate circula, dar nu se poate parca.
Deși proiectul a inclus două parcări, complet amenajate, cu iluminat public, foișoare și acces rutier, acestea sunt în continuare închise. Motivul nu ține de vreo defecțiune tehnică, ci de o soluție administrativă care este desprinsă dintr-un manual de improvizații: intrările sunt blocate cu separatoare de plastic.
„Proiectul includea explicit două parcări de scurtă durată. Sunt construite, au iluminat public, au foișoare și au intrări amenajate. În schimb, au și separatoare de plastic la intrare, care blochează accesul șoferilor”, a precizat Adrian Covăsnianu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Cu alte cuvinte, parcările există, dar nu pot fi folosite. Sunt acolo, complet funcționale din punct de vedere fizic, dar inaccesibile.
Explicația oficială vine de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Potrivit acesteia, decizia de a menține parcările închise aparține DRDP Iași și are la bază un risc cât se poate de concret: vandalizarea.
„Au loc frecvent astfel de situații în parcări”, a declarat Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR.
Așadar, soluția găsită a fost simplă: dacă există riscul să fie vandalizate, mai bine nu sunt folosite deloc. Problema e că această abordare transformă o investiție publică într-un obiect decorativ, plătit din bani publici.
În prezent, DRDP Iași face demersuri pentru încheierea contractelor de pază și curățenie, condiții considerate esențiale pentru deschiderea parcărilor. Doar că aici intervine un alt blocaj, deja clasic: lipsa banilor.
Varianta Ocolitoare a Bârladului are aproximativ 11 kilometri și este construită pe traseul DN24D. În apropiere există și două benzinării funcționale, amplasate la intrarea și ieșirea din oraș, la o distanță de circa 14 kilometri între ele.
Directorul general regional al DRDP Iași, Ovidiu Mugurel Laicu, confirmă că problema ține de finanțare și proceduri birocratice.
„În ceea ce privește deschiderea acestor obiective, un termen va putea fi avansat după aprobarea bugetului CNAIR SA, alocarea resurselor necesare și finalizarea procedurilor de licitație pentru serviciile menționate”, a precizat Laicu.
Cu alte cuvinte, parcările vor fi deschise… când vor fi bani, contracte și proceduri finalizate. Până atunci, rămân închise preventiv, ca să nu fie distruse. Nu mai pomenim despre iluminatul stradal din intersecția spre localitatea Trestiana care a funcționat doar la inaugurare.
Mai mult, DRDP Iași invocă și lipsa de personal și logistică la nivelul Secției Drumuri Naționale Bârlad, motiv pentru care a inițiat demersuri pentru achiziția de servicii de pază și patrulare. Acestea au fost incluse în Planul Anual de Achiziții Publice al CNAIR SA pentru anul 2026. Practic, soluția există pe hârtie.
„DRDP Iași regretă situația existentă și eventualul disconfort produs utilizatorilor acestei investiții, fiind preocupată de punerea la dispoziție a unor spații de servicii cu respectarea normelor de siguranță și de sănătate publică. Totodată, menționăm că întregul traseu de 11,28 km al Variantei Ocolitoare Bârlad este străbătut astăzi în aproximativ 12 minute, cu existența unor spații de servicii (inclusiv stații de alimentare carburant) în imediata proximitate (aproximativ 500 m de capetele VO Bârlad)”, mai spune Ovidiu Mugurel Laicu, director general regional al DRDP Iași.
În traducere liberă, șoferii pot sta liniștiți: dacă nu pot opri în parcările construite special pentru asta, pot merge mai departe. Oricum drumul e scurt. Rămâne însă întrebarea simplă: de ce construiești parcări pe care nu le poți folosi? Răspunsul pare să fie același ca de fiecare dată: pentru că se poate. Sau, mai exact, pentru că nu se poate altfel.

