Polițiștii bârlădeni au reținut pentru 24 ore un tânăr în vârstă de 16 ani, care, în seara de 19 aprilie a.c., a deposedat prin violență un minor de 16 ani, din municipiul Bârlad, de un telefon mobil. Instanța a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bârlad au fost sesizați de către un tânăr în vârstă de 16 ani, din municipiul Bârlad, cu privire la faptul că duminică seară, fost victima unei infracțiuni de tâlhărie, comise în următoarele împrejurări: în timp ce se deplasa pe strada Republicii din localitate, un tânăr necunoscut l-a ajuns din urmă, i-a smuls telefonul mobil din mână, după care a fugit. Încercând să-și recupereze telefonul, persoana vătămată l-a urmărit pe autor, dar pentru a-și asigura scăparea, acesta din urmă l-a agresat. Valoarea telefonului mobil este de aproximativ 1000 lei.
„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad l-au identificat pe cel în cauză: David Ciubotaru, în vârstă de 16 ani, domiciliat pe raza județului Alba. Polițiștii l-au reținut pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 ore, pentru săvârșirea infracţiunii de tâlhărie calificată.
La data de 22.04.2015, David Ciubotaru a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv la Judecătoria Bârlad, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Pe numele acestuia instanța a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.
FOTO/ARHIVĂ