Skip to content
BDB NEWS
Menu
  • ȘTIRI LOCALE
  • Național
  • Ai nevoie de promovare?
  • Editorial
  • Contact
Menu

Bârlad: Scandalagii reținuți de polițiști după ce s-au bătut pe stradă

Posted on 19 martie 2017

ACTUALIZARE. Urmare a publicării articolului, am fost contactați de către Mihai M. care a ținut să facă precizări cu privire la cum s-au desfășurat evenimentele din seara de 18 martie.

Conform declarației acestuia, Mihai M. susține că Ionuț S. a fost cel care a pornit conflictul și că la ieșirea din bar acesta a fost primul care a lovit cu pumnul, după care a scos  un cuțit cu care l-a înjunghiat. Mihai M. a fost transportat la spitalul municipal din Bârlad unde a fost supus unei intervenții chirurgicale și se află în continuare sub supravegherea medicilor.

Mihai M. a suferit o plagă înjunghiată în partea stângă a abdomenului prin înjunghiere. Polițiștii fac acum cercetări și în funcție de numărul de zile de spitalizare, se va stabili dacă se îndeplinesc condițiile încadrării pentru fapta de tentativă de omor.


ȘTIRE INIȚIALĂ. Polițiști din cadrul Poliției municipiului Bârlad au reținut doi bărbați, în vârsta de 28 de ani, din Bârlad, în sarcina cărora au fost probate infracțiunile de tulburarea ordinii și liniștii publice și loviri sau alte violențe.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad au probat activitatea infracțională a două persoane – Cosmin H., de 28 de ani și Ionuț S., de 28 de ani, ambii domiciliați în municipiul Bârlad, bănuite de comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

„Polițiștii au stabilit faptul că, în seara de 18 martie a.c., în timp ce se aflau în  fața unui local din municipiul Bârlad, între S. Ionuț și M. Mihai, de 27 de ani, din aceeași localitate, a avut loc un conflict spontan. Ionuț S. l-a lovit pe Mihai M. și a plecat din zonă. Ulterior, Mihai M. împreună cu H. Cosmin au plecat după S. Ionuț și l-au ajuns din urmă. Între cei trei bărbați a izbucnit un nou conflict și s-au lovit reciproc. Fapta s-a petrecut pe raza municipiului Bârlad.

S. Ionuț și H. Cosmin au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore. În sarcina lui S. Ionuț au fost reținute infracțiunile de tulburare a ordinii și liniștii publice și lovire și alte violențe iar pe numele lui H. Cosmin a fost reținută infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice. Cei doi au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate în aceaste fapte, activitate desfășurată sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.


Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!

Tag-uri

accident accident rutier adrian solomon arestat arestat preventiv bacau barbat barlad bdbnews radio buna dimineata barlad buzau cutremur daniel buzamat dga diicot dna dumitru boros dumitru buzatu facebook focsani galati husi iasi incendiu ipj vaslui isu vaslui judecatoria barlad judetul vaslui mandat de arestare mita motocicleta murgeni perchezitii politie pompieri primaria barlad psd barlad retinut saj vaslui seism spital tribunalul vaslui vaslui vrancea zorleni

Comentarii recente

  • Codreanu la Primăria Bârlad plătește 30.000 de lei pentru o documentație. Prețul, de fapt, pentru lipsa de organizare?
  • Anisoara Epure la Primarul Bârladului, prins în propria capcană administrativă. Cum a ajuns Dumitru Boroș să fie obligat să anuleze o hotărâre care nu trebuia să existe
  • Ştefan Titi la UPDATE. Taximetristul care a dat foc mașinii unui polițist din Bârlad, arestat preventiv!
  • Paul Cristea la Atac cu sabie în plină zi la Bârlad: o persoană rănită, polițiști mobilizați la spital
  • Pascu la SAJ Vaslui caută șoferi pentru autosanitare la Bârlad: trei posturi scoase la concurs, condiții stricte și calendar detaliat

Caută

Arhivă

Articole recente

  • Parcările fantomă de pe ocolitoarea Bârladului
  • Primăria Bârlad anunță demolări: 15 zile pentru construcțiile ridicate ilegal pe domeniul public
  • Achiziții cu probleme la Spitalul Bârlad: raportul Curții de Conturi ridică întrebări despre management
  • Audit devastator pentru administrația din Bârlad: Cum s-au gestionat proiectele de milioane de euro!
  • Primăria Bârlad plătește 30.000 de lei pentru o documentație. Prețul, de fapt, pentru lipsa de organizare?
©2026 BDB NEWS | Design: Newspaperly WordPress Theme