Skip to content
BDB NEWS
Menu
  • ȘTIRI LOCALE
  • Național
  • Ai nevoie de promovare?
  • Editorial
  • Contact
Menu

„Dacă suntem în situaţie de criză, atunci REZOLVĂ criza omule!”

Posted on 10 martie 2020

Organizația Municipală a Partidului Social Democrat Bârlad a remis un comunicat de presă referitor la aspectul pentru care consilierii social-democrați nu au participat la ședința de Consiliu Local, convocată pentru data de 10 martie. Redăm texul comunicatului integral:

„Tot ne întrebăm de ce crede domnul Boros că ar trebui sa voteze PSD bugetul lui, conceput exclusiv pentru campania sa electorală?
Dl. Boros este primarul Bârladului, responsabilitatea trecerii bugetului prin Consiliul local, precum si cea a cheltuirii banului public sunt ale sale. A demonstrat-o el însusi nevrând să ia în considerare amendamentele consilierilor noştri.

Şi atunci de ce ar trebui să sprijinim un primar care a spus acum câteva luni ca PSD ar trebui desfiinţat? Are 10 consilieri locali, cu Bogdan Sârbu sunt 11 şi pe baza acestei aritmetici politice şi-a promovat în ultimul timp mai toate proiectele. Avea o majoritate demonstrată în atâtea şi atâtea rânduri. Faptul că nu o mai are acum dovedeşte cât de ageamiu este politic.

Însă asta nu este problema noastra, domnule Incompetent, oricâte jocuri de imagine şi şantaje de presă ai pune la cale! Nu fugi de răspundere, asumă-ţi decizii că de-aia eşti şeful administraţiei locale. Dacă suntem în situaţie de criză, atunci REZOLVĂ criza omule”

Organizația Municipală PSD Bârlad.

Tag-uri

accident accident rutier adrian solomon arestat arestat preventiv bacau barbat barlad bdbnews radio buna dimineata barlad buzau cutremur daniel buzamat dga diicot dna dumitru boros dumitru buzatu facebook focsani galati husi iasi incendiu ipj vaslui isu vaslui judecatoria barlad judetul vaslui mandat de arestare mita motocicleta murgeni perchezitii politie pompieri primaria barlad psd barlad retinut saj vaslui seism spital tribunalul vaslui vaslui vrancea zorleni

Comentarii recente

  • Codreanu la Primăria Bârlad plătește 30.000 de lei pentru o documentație. Prețul, de fapt, pentru lipsa de organizare?
  • Anisoara Epure la Primarul Bârladului, prins în propria capcană administrativă. Cum a ajuns Dumitru Boroș să fie obligat să anuleze o hotărâre care nu trebuia să existe
  • Ştefan Titi la UPDATE. Taximetristul care a dat foc mașinii unui polițist din Bârlad, arestat preventiv!
  • Paul Cristea la Atac cu sabie în plină zi la Bârlad: o persoană rănită, polițiști mobilizați la spital
  • Pascu la SAJ Vaslui caută șoferi pentru autosanitare la Bârlad: trei posturi scoase la concurs, condiții stricte și calendar detaliat

Caută

Arhivă

Articole recente

  • Parcările fantomă de pe ocolitoarea Bârladului
  • Primăria Bârlad anunță demolări: 15 zile pentru construcțiile ridicate ilegal pe domeniul public
  • Achiziții cu probleme la Spitalul Bârlad: raportul Curții de Conturi ridică întrebări despre management
  • Audit devastator pentru administrația din Bârlad: Cum s-au gestionat proiectele de milioane de euro!
  • Primăria Bârlad plătește 30.000 de lei pentru o documentație. Prețul, de fapt, pentru lipsa de organizare?
©2026 BDB NEWS | Design: Newspaperly WordPress Theme