Skip to content
BDB NEWS
Menu
  • ȘTIRI LOCALE
  • Național
  • Ai nevoie de promovare?
  • Editorial
  • Contact
Menu

Dezmățul administrativ continuă: Viceprimarul Palade în pelerinaj pe banii bârlădenilor

Posted on 25 martie 2025

Bârladul e pe cale să devină un paradis pietonal, dar nu pentru cetățenii săi, ci pentru viceprimarul Palade și trei funcționari ai Primăriei, care tocmai și-au rezervat o „excursie de studiu” la Ljubljana. Motivul? Trebuie să vadă, cu ochii lor exersați în risipă bugetară, cum arată niște alei pietonale.

Desigur, Internetul este un mit urban, Google Maps este doar un zvon, iar concepte ca „schimb de experiență online” sunt doar invenții ale unor minți prea leneșe să-și miște fizic corpurile în afara județului Vaslui. Trebuie ca domnii oficiali să își plimbe personal tălpile prețioase pe pavajul sloven, pentru că altfel, cine știe? Poate că trotuarele europene funcționează pe un principiu ezoteric, necunoscut minților noastre mărețe!

Această peregrinare nu e gratuită, bineînțeles. Vine cu o notă de plată modestă: doar 5200 de euro. Bani smulși din bugetul unui oraș în care spitalele sunt subfinanțate, străzile arată ca după bombardament și iluminatul public e mai degrabă un mit urban. Dacă apar cheltuieli neprevăzute? Nicio grijă, se decontează tot din banii bârlădenilor. Cum să lase vicele și camarila sa să sufere privațiuni într-o țară străină?

Însă cea mai mare enigmă nu este cât costă, ci ce anume aduce înapoi această expediție absurdă. Ce îi învață Palade pe sloveni? Cum să decontezi deplasări inutile fără să clipești? Cum să mimezi dezvoltarea în timp ce orașul pe care îl administrezi se prăbușește în delăsare? Bârlădenii ar trebui să fie informați ce lecții revoluționare de administrație va preda delegația noastră în Ljubljana, dar probabil că nici organizatorii acestui „safari” nu știu să răspundă la această întrebare.

Să fie clar: aceasta nu este un „schimb de experiență”, ci un safari pe banii contribuabililor. În timp ce bârlădenii își rup picioarele pe trotuarele găurite din interiorul cartierelor și își fac cruce când trec pe lângă spitalele subfinanțate, viceprimarul Palade și acoliții săi își aranjează sejururi europene sub pretextul învățării. Bârladul nu are nevoie de delegații turistice pe bani publici. Are nevoie de investiții reale, de responsabilitate și, mai presus de toate, de o administrație care să nu-și bată joc de cetățeni.

Până atunci, viceprimarul și gașca sa să facă bine să nu uite să ne trimită vederi din Slovenia. Să sperăm că poate e ultima lor excursie plătită de fraierii de contribuabili.

(Alex Mihăiescu)

Tag-uri

accident accident rutier adrian solomon arestat arestat preventiv bacau barbat barlad bdbnews radio buna dimineata barlad buzau cutremur daniel buzamat dga diicot dna dumitru boros dumitru buzatu facebook focsani galati husi iasi incendiu ipj vaslui isu vaslui judecatoria barlad judetul vaslui mandat de arestare mita motocicleta murgeni perchezitii politie pompieri primaria barlad psd barlad retinut saj vaslui seism spital tribunalul vaslui vaslui vrancea zorleni

Comentarii recente

  • Codreanu la Primăria Bârlad plătește 30.000 de lei pentru o documentație. Prețul, de fapt, pentru lipsa de organizare?
  • Anisoara Epure la Primarul Bârladului, prins în propria capcană administrativă. Cum a ajuns Dumitru Boroș să fie obligat să anuleze o hotărâre care nu trebuia să existe
  • Ştefan Titi la UPDATE. Taximetristul care a dat foc mașinii unui polițist din Bârlad, arestat preventiv!
  • Paul Cristea la Atac cu sabie în plină zi la Bârlad: o persoană rănită, polițiști mobilizați la spital
  • Pascu la SAJ Vaslui caută șoferi pentru autosanitare la Bârlad: trei posturi scoase la concurs, condiții stricte și calendar detaliat

Caută

Arhivă

Articole recente

  • Parcările fantomă de pe ocolitoarea Bârladului
  • Primăria Bârlad anunță demolări: 15 zile pentru construcțiile ridicate ilegal pe domeniul public
  • Achiziții cu probleme la Spitalul Bârlad: raportul Curții de Conturi ridică întrebări despre management
  • Audit devastator pentru administrația din Bârlad: Cum s-au gestionat proiectele de milioane de euro!
  • Primăria Bârlad plătește 30.000 de lei pentru o documentație. Prețul, de fapt, pentru lipsa de organizare?
©2026 BDB NEWS | Design: Newspaperly WordPress Theme