Atunci când corupția îmbracă uniforma statului și își atârnă epoleții de gât ca pe niște medalii obținute în tranșeele fărădelegii, nu mai vorbim despre disfuncții sau cazuri izolate. Vorbim despre o rețea. Despre o structură paralelă, bine organizată, care mimează loialitatea față de lege, dar operează după regulile sale. O veritabilă gherilă în albastru, cu regulile tăcerii, cu pioni de sacrificiu și cu ochii ațintiți spre ce e de „protejat”, nu spre ce e de aplicat.
La IPJ Vaslui, spectacolul anticorupției s-a reluat de curând, cu aceleași figuranți: arestări de fațadă, polițiști vulnerabili împinși sub roțile sistemului, făcuți țapi ispășitori și scoși din poză pentru a liniști apele. Nu pe cei care trag sforile i-a vizat DGA-ul, ci pe cei deja uzați, deja compromiși, deja dispensabili. Când începe să ardă în perimetru, se scoate la înaintare carne de tun. Se face zgomot, se trimit comunicate, dar rădăcina rămâne neatinsă. Mâna e în continuare intactă. S-au ciupit doar vârfurile degetelor.
O structură paralelă, cu reguli proprii
În Vaslui nu toți polițiștii sunt corupți – și nici nu susținem asta. Dar e clar că unii dintre ei funcționează ca parte a unei rețele distincte, separate de ierarhie, de legi și de morală. Cu propriile interese, cu propriile mize, cu propriile metode de intimidare. Asemenea unei grupări de tip cartel, dar sub acoperirea statului. De cealaltă parte, cei care îndrăznesc să ridice capul – în interior sau în presă – sunt discreditați sau compromiși subtil. Iar când apar investigații, filaje sau semnale de alarmă, se activează mecanismul de autoapărare: sacrifică pionii, protejează regina.
Când anticorupția îți bate la ușă… și apoi pleacă
Acum două luni, persoane din eșalonul superior al DGA au contactat redacția noastră. Motivul? Neclar. Tonul? Politicos. Informațiile? Parțiale. Dar dincolo de conversația oficială, s-a simțit clar că acești oameni știau. Știau nivelul de infectare a sistemului. Știau unde sunt cangrenele. Dar au preferat să joace cartea temporizării. „Timpul lucrează.” E expresia care a rămas. Dar în favoarea cui?
Pentru că, la aproape două luni distanță, au început să apară dosarele. Valuri mici, parcă dirijate de un regizor atent la proporții: să nu se supere „ai noștri”, dar să fie suficient încât să pară că se face dreptate. Întrebarea e: aceste dosare chiar s-au copt în doar două luni? Oricine a urmărit vreodată o anchetă serioasă știe că nu. Interceptări, urmăriri, aprobări – toate astea durează luni, dacă nu ani. Deci, ceva mocnea de mult. Și abia acum s-a dat drumul la fum. Focul încă e ținut sub capac.
Relații de familie și coduri de tăcere
Într-o piesă care pare scrisă de Kafka, există polițiști ale căror soții lucrează (ce coincidență!) chiar în cadrul DGA. În același timp, alți colegi din Biroul Rutier Bârlad – cu reputație pătată și istorii bine-cunoscute în oraș – nu par nici măcar atinși de vreo investigație. Pe ei nu i-a văzut nimeni, nu i-a întrebat nimeni, nu i-a filat nimeni. De ce? Pentru că, se șoptește prin cafenele, printre mesele unde se „face ordine” verbal, există prietenii strânse între unii ofițeri DGA și anumiți polițiști. Poate nu e adevărat. Dar atunci când prea multe voci rostesc aceeași întrebare, poate ar trebui să ne întrebăm cu toții cine pe cine acoperă și de ce.
IPJ Vaslui: între ficțiune și complicitate
Ceea ce se întâmplă acum nu este reformă, nu este curățenie. E doar un joc de glezne. O repoziționare. O demonstrație că „se face”, fără ca, de fapt, să se clintească ceva esențial. Iar până când mâna întreagă nu va fi trasă la răspundere – nu doar degetele – vorbim doar de o altă diversiune. De un alt dosar cu final cunoscut. Iar această piesă nu mai e demult o dramă. E o farsă.
Cine păzește paznicii? Cine anchetează anchetatorii? Și până unde ajunge lanțul de complicități?
Deocamdată, tăcerea rămâne coloana sonoră a acestei rețele. Iar noi, cei care scriem și întrebăm, vom continua să punem reflectorul pe ceea ce se vrea îngropat. Pentru că altfel, totul se transformă într-un nou dosar clasat și într-o nouă lecție pentru cei care îndrăznesc să vorbească.
Vom reveni. Pentru că uneori, și tăcerea e o formă de vinovăție.