Dacă ai crezut că administrația locală nu mai poate veni cu idei care să îți complice inutil existența, iată că te-ai înșelat. Ultima capodoperă birocratică? Licitația pentru parcările de reședință! Nu pentru a crea mai multe locuri, nu pentru a fluidiza traficul, ci pentru a transforma parcarea într-o competiție acerbă între cetățeni, condimentată cu taxe și reguli absurde.
Cum funcționează? Simplu! Fiecare apartament primește dreptul la un singur loc. Ai două mașini? Ghinion! Nu te-ai născut suficient de vizionar încât să anticipezi că, în anul 2025, deținerea unui autoturism va fi considerată un lux inutil. Și dacă îndrăznești să speri că poate vei prinde un al doilea loc, trebuie să stai la pândă ca un vânător de ocazii, sperând că rămâne ceva după prima rundă de licitație. Fantastic, nu?
Dar stai, că devine și mai interesant! Locul pe care dai bani și îl câștigi cu emoții, ca la loterie, îți aparține doar în anumite intervale orare. Mai exact, de la 16:00 la 8:00 și în weekend. În rest, e public, pentru că, desigur, toți știm că mașinile dispar în altă dimensiune pe timpul zilei. Dacă ai un program de muncă atipic sau, Doamne ferește, ai nevoie de mașină la prânz, nu rămâne decât să-ți faci cruce și să speri că găsești vreun colț liber. Și dacă nu găsești, ai ocazia să îți exersezi răbdarea, nervii și poate chiar vocabularul de ocazie.
Prețul de pornire? Un mizilic, 240 de lei pe an. O sumă simbolică, doar cât să ai impresia că plătești ceva pentru „privilegiul” de a juca în această farsă. Dar, evident, acesta va crește în funcție de cât de disperați sunt participanții la licitație. Căci, nu-i așa, nimic nu e mai plăcut decât să îți vezi vecinii transformându-se în dușmani de moarte pentru un petic de asfalt. Să nu uităm că rivalitatea dintre vecini este coloana vertebrală a oricărei comunități bine organizate!
Dacă, printr-o întâmplare nefericită, ajungi la parcarea ta și o găsești ocupată, ai o soluție: sună la Poliția Locală și așteaptă. Cât? Nu se știe. Poate vine cineva să ridice intrusul, poate nu. Dar sigur îți vei pierde ore bune și vei acumula frustrări suficiente cât să îți ajungă pentru tot anul. Și dacă ești norocos, poate chiar ai ocazia să asişti la un moment unic: ridicarea unei maşini care nu este a ta. Și în acest fel, ai dobândit un „dușman” declarat în persoana vecinului respectiv.
Și dacă ai fost suficient de „norocos” să câștigi un loc, dar nu plătești taxa, administrația îți aplică pedeapsa supremă: trei ani de exil de la viitoarele licitații! Ai îndrăznit să nu cotizezi? Ți se taie accesul la sistem, ca să știi cine e șeful. În fond, parcarea nu e doar un loc fizic, e o formă de supunere birocratică.
În loc să vină cu soluții reale – cum ar fi construirea de noi parcări, optimizarea locurilor existente sau regândirea infrastructurii urbane –, autoritățile aleg, din nou, calea cea mai ușoară: taxarea haosului. Măcar acum știm clar că în Bârlad nu avem o problemă cu parcarea, ci cu modul în care ni se vinde iluzia organizării.
Într-un final, poate ar trebui să mulțumim pentru această experiență socială unică: un experiment urban în care învățăm, pe banii noștri, cum să supraviețuim junglei de asfalt. Baftă la licitație! Și nu uitați: cine are bani, parchează. Cine nu, merge pe jos. Sau învață să zboare.
(Alex Mihăiescu)