Un incendiu a avut loc în această seară în capitală, la un club situat în apropiere de Maternitatea Bucur. Din primele informații sunt peste 180 de răniți și 27 de morți.
ACTUALIZARE. 23.56. Secretarul de stat Raed Arafat a declarat la Digi24 că, potrivit unui bilanț provizoriu, 25 persoane și-au pierdut viața.
ACTUALIZARE. 23.43. Sunt aproximativ 12 ambulanțe, unele au făcut deja câte două drumuri pentru a transporta răniții. Doar la Spitalul Universitar au fost transportate 20 de victime. Alți răniți au fost transportați la Spitalul de Arși.
Potrivit unui ambulanțier, înăuntru ar fi 17 persoane decedate. Informația nu este însă verificată.
FOTO/Așa arăta Clubul Colectiv cu o lună înainte de incendiu. Buretele antifonic de pe cei doi stâlpi a luat foc de la artificii, apoi s-a extins spre tavan, care a căzut peste cei prezenți
ACTUALIZARE. 23.36 „La fața locului au fost trimise echipaje de stingere și toate resursele disponibile din punct de vedere medical, atât SMURD, cât și Ambulanță”, a spus Adrian Marin, reprezentant ISU București.
Acesta a precizat că nu există încă un bilanț al victimelor, dar că din primele informații erau 40 de răniți. Câteva persoane sunt în șoc cardio-respirator, din cauza inhalării de fum, a mai spus Adrian Marin.
ACTUALIZARE. Surse citate de Digi24 spun că pe stațiile ambulanțelor se vorbește de peste 300 de victime.
La Spitalul Universitar, la Unitatea de Primiri Urgențe au început să sosească victimele. Au sosit dela aproximativ 15 răniți. Cei mai mulți au suferit arsuri de până la 70% din suprafața corpului.
Potrivit paginii de Facebook a clubului unde a avut loc explozia, în această seară avea loc un concert prin care o trupă își lansa noul album. Lansarea era însoțită de „de un show de lumini customizat, precum și de efecte pirotehnice”. Se pare că instalația pirotehnică a fost instalată necorespunzător, drept pentru care buretele antifonic de pe stâlpii de susținere s-a aprins de la scântei, apoi incendiul s-a extins la tavan, care a căzut peste cei prezenți.
La fața locului au ajuns șase autospeciale de pompieri.
Sursa text: Digi24.ro