Skip to content
BDB NEWS
Menu
  • ȘTIRI LOCALE
  • Național
  • Ai nevoie de promovare?
  • Editorial
  • Contact
Menu

Fotbalist bârlădean acuzat de infractiuni informatice. Reacții

Posted on 26 aprilie 2015

UPDATE- 27 Aprilie 2015:  13 persoane reţinute de procurorii DIICOT în dosarul infracţiunilor informatice au fost arestate, luni seară, prin decizia Tribunalului Bucureşti. Printre cei care au primit mandat de arestare, se numără și Bogdan Ghiceanu.

Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.


ȘTIRE INIȚIALĂ. Președintele FC Botoșani, Cornel Șfaițer, a rămas surprins de vestea implicării lui Bogdan Ghiceanu în dosarul privind infracţiunile economice de 12,6 milioane de dolari.

”E neplăcut ce aud, mai ales că eu l-am adus pe Bogdan de la Bârlad la Botoșani în 2008. Făcea parte din generație cu Paul Papp. Vedeam în el un atacant de real talent. Avea viteză bună. N-am avut probleme cu el în cei patru ani cât a jucat la Botoșani. Chiar m-am bucurat când am auzit că și-a luat un apartament la București, prin credit bancar. Avea o prietenă din București”, a declarat pentru SportNews.ro oficialul botoșănean. 

Antrenorul Adrian Iencsi l-a avut sub comanda sa la FC Voluntari pe Bogdan Ghiceanu. ”Nu-mi vine să cred. Ghiceanu era un băiat foarte serios, cuminte și respectos. Când am preluat eu echipa, el era accidentat și nu l-am folosit”, a declarat pentru SportNews.ro fostul internațional

Fotbalistul Bogdan Ghiceanu (28 de ani), care a jucat la FC Bârlad, FC Botoșani, CSMS Iași și FC Voluntari, arbitrul de fotbal Ionuţ Chiriac din Vaslui şi luptătorul K1, Marius Ioan Curtas, se numără printre cei implicaţi în dosarul privind infracţiunile economice de 12,6 milioane de dolari, în care au fost făcute, duminică, aproape 50 de percheziţii.

Surse din Poliţia Română au afirmat, pentru agenția de presă Mediafax, că luptătorul K1 are calitatea de martor în acest caz, în timp ce fotbalistul şi arbitrul de fotbal sunt suspecţi.

Autorităţile urmează să emită, în acest dosar, şapte mandate de reţinere, iar suspecţii vor fi prezentaţi cu propunere de arestare preventivă, au adăugat sursele citate.

Aproape 50 de percheziţii au avut loc, duminică, în Bucureşti şi în mai multe judeţe, într-un dosar privind destructurarea unui grup format din peste 55 de persoane, ce se ocupa cu infracţiuni informatice, în urma cărora au produs un prejudiciu de aproximativ 12,6 milioane de dolari.

Procurorii DIICOT şi poliţiştii au făcut 47 percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Constanţa, Vaslui, Bacău şi Argeş, pentru prinderea unor cetăţeni români şi străini, care au acţionat atât în Romania, dar şi în Japonia, Germania, Olanda, Belgia şi Italia, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor.

Conform anchetatorilor, gruparea a vizat bănci din Statele Unite ale Americii şi din Oman.

Sursa citată precizează că, o dată ce un membru al grupului infracţional spărgea sistemul de protecţie al băncii, erau copiate datele unor carduri, aferente conturilor unor mari corporaţii şi, imediat ce erau obţinute astfel de date, cardurile erau clonate şi distribuite către alţi membrii ai grupării.


Sportnews.ro

Tag-uri

accident accident rutier adrian solomon arestat arestat preventiv bacau barbat barlad bdbnews radio buna dimineata barlad buzau cutremur daniel buzamat dga diicot dna dumitru boros dumitru buzatu facebook focsani galati husi iasi incendiu ipj vaslui isu vaslui judecatoria barlad judetul vaslui mandat de arestare mita motocicleta murgeni perchezitii politie pompieri primaria barlad psd barlad retinut saj vaslui seism spital tribunalul vaslui vaslui vrancea zorleni

Comentarii recente

  • Ştefan Titi la UPDATE. Taximetristul care a dat foc mașinii unui polițist din Bârlad, arestat preventiv!
  • Paul Cristea la Atac cu sabie în plină zi la Bârlad: o persoană rănită, polițiști mobilizați la spital
  • Pascu la SAJ Vaslui caută șoferi pentru autosanitare la Bârlad: trei posturi scoase la concurs, condiții stricte și calendar detaliat
  • Alt anonim la INVESTIGAȚIE | Cine are de câștigat dacă bârlădenii rămân fără cișmele? Deja se închid
  • Irina Giusca la Firme private ar face presiuni pentru închiderea cișmelelor. Primăria Bârlad datorează explicații

Caută

Arhivă

Articole recente

  • Control judiciar pentru Mihai Barbu, șeful PNL Vaslui – anchetat pentru trafic de influență și presiuni politice
  • UPDATE. Fănel Bogos, arestat pentru 30 de zile
  • Polițist din IPJ Vaslui, în arest 30 de zile pentru mită: promitea „atenții” procurorului ca să rezolve un dosar
  • DNA scutură cuibul de la Vaslui: politicieni, rezerviști și afaceriști, suspectați de trafic de influență
  • Semn că administrația învață din mers: Primăria Bârlad scade prețurile la parcare
©2025 BDB NEWS | Design: Newspaperly WordPress Theme