Skip to content
BDB NEWS
Menu
  • ȘTIRI LOCALE
  • Național
  • Ai nevoie de promovare?
  • Editorial
  • Contact
Menu

Mesajul Primarului Municipiului Bârlad cu ocazia Zilei Mondiale a Libertătii Presei

Posted on 3 mai 2017

În fiecare an, pe data de 3 mai, din 1991 și până în prezent, societatea civilă mondială se alătură breslei jurnaliștilor din toată lumea pentru a celebra Ziua Mondială a Libertății Presei.

Anul acesta, îmi revine și mie onoarea de a le transmite tuturor oamenilor de presă un mesaj onest, cu ocazia acestui important eveniment din sfera lor de activitate.

Pe cale de consecintă, mă alătur strădaniilor jurnaliștilor – depuse zilnic într-un domeniu de activitate nu tocmai facil – de a pune umărul, energic, deontologic și într-un mod cât mai profesionist cu putință, la plasarea adevărului în spațiul public, cu obiectivitate, în orice formă s-ar manifesta acesta.

Oamenii de presă cu care am interacționat de-a lungul timpului m-au învățat un lucru simplu: meseria pe care o practică trebuie neapărat să le placă, pentru a demonstra că una dintre cele mai mari valori ale societații – ADEVĂRUL – trebuie să primeze, oricând, oricum și oriunde.

De aceea, la ceas aniversar, le transmit tuturor celor care scriu și editează ziare, culeg și transmit știri de pe teren în orice format, le prezintă publicului pe unde radio sau produc emisiuni informative și nu numai, LA MULȚI ANI!

Îndemnul meu perpetuu rămâne același: fiți echidistanți, obiectivi, serioși și mai ales onești cu propriile persoane! Așa cum, de altfel, ne-ați arătat, de multe ori. Continuați să vă faceți meseria cu profesionalism în slujba adevărului și vă veți bucura de aprecierile noastre!

LA MULȚI ANI!


Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!

Tag-uri

accident accident rutier adrian solomon arestat arestat preventiv bacau barbat barlad bdbnews radio buna dimineata barlad buzau cutremur daniel buzamat diicot dna dumitru boros dumitru buzatu facebook focsani galati husi iasi incendiu ipj vaslui isu vaslui judecatoria barlad judetul vaslui mandat de arestare mita motocicleta murgeni perchezitii politie pompieri primaria barlad psd barlad reiser retinut saj vaslui seism spital tribunalul vaslui vaslui vrancea zorleni

Comentarii recente

  • Alt anonim la INVESTIGAȚIE | Cine are de câștigat dacă bârlădenii rămân fără cișmele? Deja se închid
  • Irina Giusca la Firme private ar face presiuni pentru închiderea cișmelelor. Primăria Bârlad datorează explicații
  • Bogdan Mihai la PSD la al doilea cartonaș galben: bârlădenii s-au săturat de îngâmfare
  • Arseni Elena la PSD la al doilea cartonaș galben: bârlădenii s-au săturat de îngâmfare
  • Un pesedeu la PSD Bârlad, club select: intrarea se face cu genuflexiuni. Boroș, încă pe bancă

Caută

Arhivă

Articole recente

  • Valul reducerilor ajunge și la Bârlad: Poliția Locală vizată de reforma lui Bolojan
  • Fără consultare, cu camere: Bârladul extinde sistemul „Big Brother”, în stațiile de autobuz
  • VIDEO. Bârladul se scufundă în minciuni: lucrările „de calitate” ale administrației Boroș, luate de ape
  • CIȘMELELE TĂCERII. După articolul nostru, bârlădenii confirmă închideri în lanț. Cine ascunde buletinele de analiză a apei?
  • INVESTIGAȚIE | Cine are de câștigat dacă bârlădenii rămân fără cișmele? Deja se închid

PARTENERI MEDIA

©2025 BDB NEWS | Design: Newspaperly WordPress Theme