Luna octombrie a fost decretată la nivel european ,,Luna securităţii cibernetice”. În acest sens, poliţiştii vasluieni, în colaborare cu specialişti din cadrul structurii de combatere a criminalității organizate, desfăşoară activități preventive pentru…
5 fetițe cu vârste între 13 și 16 ani, căzute în capcana unui pedofil
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au reținut un bărbat, de 49 de ani, care deținea materiale pornografice cu minore.
Ultima etapă pentru piloții bârlădeni s-a ținut pe circuitul SkatKart de la Târgu Secuiesc
În perioada 15-16 octombrie 2016, membrii Karting Club Bârlad, au participat la ultima etapă din Campionatul Național de Karting Școlar (C.N.K.S) care s-a desfășurat pe circuitul SkatKart Târgu Secuiesc.
Marţi 25 octombrie, militarii sărbătoresc Ziua Armatei României
Cu această ocazie, în garnizoanele Bârlad şi Vaslui, vor avea loc depuneri de coroane pentru omagierea jertfelor înaintaşilor, evocarea tradiţiilor de luptă ale Armatei României, retragere cu torţe, precum şi activităţi sportive.
Locuri de muncă sezonieră în AGRICULTURĂ – SPANIA – CAMPANIA 2017
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui prin serviciul de ocupare EURES Romania oferă 800 locuri de muncă vacante (500 de femei și 150 de cupluri) în Spania – firma SUREXPORT,…
“Different City – Smart City” reuneste 40 de speakeri romani si straini, specialisti in dezvoltarea si implementarea solutiilor de administrare inteligenta a oraselor
Conferinta si Expozitia Internationala Different City – Smart City se bucura de participarea a 40 de speakeri romani si straini, specialisti in dezvoltarea si implementarea de solutii pentru administrarea inteligenta a oraselor.
Un bărbat de 40 de ani, în arest pentru că și-a violat mama de 79 de ani
Poliţiştii hușeni au reţinut un bărbat, în vârstă de 40 ani, bănuit de comiterea infracţiunii de viol asupra unei rude.
Șofer de autocar prins cu țigări de contrabandă în Vama Albița
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit 4.000 ţigarete pe care şoferul unui autocar încerca să le introducă ilegal în ţară ascunse sub salteaua aflată…
Traficant de țigări reținut în Vama Albița
Poliţiştii de frontieră vasluieni au depistat şi reţinut un bărbat, urmărit internaţional, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de executare a unei pedepsei privative…
Control judiciar pentru suspecții de viol din cauza cărora șeful Poliției Bârlad a fost încătușat
Magistrații de la Judecătoria Bârlad au decis miercuri, 12 octombrie, să ridice măsurile de arest preventiv și respectiv, arest la domiciliu, suspecților de viol din dosarul în care este cercetat și cms.șef…

