Primarul Dumitru Boroș a reușit să reducă administrația locală la o singură obsesie: cum să scape de terenul de antrenament al echipei de rugby. Ședință după ședință, document după document, omul s-a transformat într-un agent imobiliar cu ștampilă oficială. Pentru el, istoria sportului bârlădean și generațiile care au crescut cu balonul oval nu înseamnă mai nimic, în comparație cu oportunitatea de a împărți gazonul în bucăți vandabile.
Pe 28 august, proiectul reapare în Consiliul Local, după ce prima încercare a primarului a căzut spectaculos. Nu pentru că aleșii ar fi descoperit brusc bunul-simț sau atașamentul față de comunitate, ci pentru că un consilier PSD a ajuns prea târziu la ședință, crezând că ora era alta.
De data aceasta, „eroarea de programare” nu se va repeta: PSD și-a mobilizat toate piesele, iar edilul poate spera liniștit la o victorie. Adică la tăierea terenului în patru bucăți, un artificiu birocratic menit să dea terenul pe mâna celor care abia așteaptă să toarne fundații de beton.
Manipulare ieftină…
Argumentul oficial e atât de subțire încât insultă inteligența oricui: „nu dispare baza, mai rămâne suficient spațiu pentru antrenament, tribuna e neatinsă.” Realitatea e însă că un teren de rugby nu poate fi „ciuntit” după bunul plac. Ce rămâne nu mai respectă niciun standard, iar echipa locală e condamnată să antreneze la nivel de improvizație. Pe românește, rugby-ul e scos pe margine ca o mobilă veche, dar cu ștampilă de „proiect urbanistic”.
Un detaliu pe care primarul îl ignoră deliberat este cel al omologării Federației Române de Rugby. Regulamentele sunt clare: baza de pregătire trebuie să fie în imediata vecinătate a terenului de joc, nu împărțită în parcele aruncate prin planuri urbanistice. Odată fragmentat, spațiul nu mai poate îndeplini condițiile de omologare, ceea ce înseamnă că echipa locală va rămâne fără infrastructura necesară pentru competiții oficiale. Cu alte cuvinte, fragmentarea nu poate fi decât un singur pas către mutarea întregii baze sportive, iar terenul actual să devină în totalitate un ansamblu rezidențial. Cine se află, totuși, în spatele acestei inginerii financiare?
Votul, doar o formalitate. Vânzarea pare a fi decisă de ceva timp…
Culmea ironiei e că Boroș se declară „uimit” de cei care vorbesc despre distrugerea rugby-ului. Uimit? Mai degrabă deranjat că cineva nu acceptă varianta oficială. Așa se construiește politica la Bârlad: cu tribune goale, cu voturi programate și cu o administrație care a înlocuit strategia pentru oraș cu scheme imobiliare.
Pe 28 august, consilierii nu vor decide doar soarta unui teren, ci vor arăta publicului cine sunt de fapt: reprezentanți ai comunității sau scribi care pun ștampila pe o afacere. Pentru rugby, pentru identitatea acestui oraș, verdictul e deja scris: sub mandatul Boroș, sportul nu mai e o mândrie, ci un rest de patrimoniu pus la mezat.