Skip to content
BDB NEWS
Menu
  • ȘTIRI LOCALE
  • Național
  • Ai nevoie de promovare?
  • Editorial
  • Contact
Menu

Vine „Moș Canalizare” în Munteni și Podeni!

Posted on 7 decembrie 2016

Moș Crăciun ajunge anul acesta si la locuitorii din cartierele Munteni si Podeni. Marți seara (6 Decembrie) a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor de canalizare menajeră în aceste zone.

„Firma Instal Service Technology SRL se poate apuca de treabă. Aseară am semnat contractul. Lucrările trebuie să fie finalizate în decurs de 24 de luni”, a declarat primarul Dumitru Boroș, în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul PNL.

De extinderea rețelei de canalizare în cartierele Munteni și Podeni urmează a beneficia aproape 2.200 de familii, lungimea rețelei fiind de 22.000 de metri. Sunt prevăzute patru stații de pompare a apelor uzate.

Acum doi ani de zile , municipalitatea barladeana a contractat un împrumut la CEC în valoare de 17,7 milioane de lei, bani care vor fi rambursați pe parcursul a trei ani.

STRĂZILE CARE VOR FI CANALIZATE SUNT:

În Podeni: Alexandru Beldiman, A. I. Cuza, Băltărețul, Costache Robu, Dimitrie Cantemir (strada și fundătura), Dochia, Dumbrava Roșie, Dunării, Mărășești, Moților, Muncii, Oituz, Sănătății, Traian, Tuchiloaia, Vrancei, Al. Vlahuță, Anastase Panu, Buridava, C.A. Rosetti, Culturii, Dimitriu Bârlad, Elena Doamna (strada și cele două fundături), Principatele Unite (strada și fundătura), Înfrățirii, Milcov, Pasteur, Theodor Rosetti și Vulturilor.

În cartierul Munteni avem următoarele străzi: Avram Iancu, Ardeal, 1877, Bogdan Vodă, Bistriței, Cloșca, Costache Conache, Cpt. Grigore Ignat, Decebal, Virtuții, Iordache Gane, Victor Ion Popa, Lunii, Soarelui, Vasile Alecsandri, Vornicul Sturdza, Tinereții, Vasile Goldiș, Turda, Simion Bărnuțiu, Revoluției, Petru Rareș, Fundătura Decebal, Fundătura Ardeal, G.G. Ursu, Horia, Grigore Ghica, Gheorghe Șincai, Învățăturii, Luceafărului, Olteniei, Vasile Pârvan, Puișor, Ioan Popescu, Păcii, Liniștii, Miron Costin, Petru Maior.


Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!

Tag-uri

accident accident rutier adrian solomon arestat arestat preventiv bacau barbat barlad bdbnews radio buna dimineata barlad buzau cutremur daniel buzamat dga diicot dna dumitru boros dumitru buzatu facebook focsani galati husi iasi incendiu ipj vaslui isu vaslui judecatoria barlad judetul vaslui mandat de arestare mita motocicleta murgeni perchezitii politie pompieri primaria barlad psd barlad retinut saj vaslui seism spital tribunalul vaslui vaslui vrancea zorleni

Comentarii recente

  • Codreanu la Primăria Bârlad plătește 30.000 de lei pentru o documentație. Prețul, de fapt, pentru lipsa de organizare?
  • Anisoara Epure la Primarul Bârladului, prins în propria capcană administrativă. Cum a ajuns Dumitru Boroș să fie obligat să anuleze o hotărâre care nu trebuia să existe
  • Ştefan Titi la UPDATE. Taximetristul care a dat foc mașinii unui polițist din Bârlad, arestat preventiv!
  • Paul Cristea la Atac cu sabie în plină zi la Bârlad: o persoană rănită, polițiști mobilizați la spital
  • Pascu la SAJ Vaslui caută șoferi pentru autosanitare la Bârlad: trei posturi scoase la concurs, condiții stricte și calendar detaliat

Caută

Arhivă

Articole recente

  • Parcările fantomă de pe ocolitoarea Bârladului
  • Primăria Bârlad anunță demolări: 15 zile pentru construcțiile ridicate ilegal pe domeniul public
  • Achiziții cu probleme la Spitalul Bârlad: raportul Curții de Conturi ridică întrebări despre management
  • Audit devastator pentru administrația din Bârlad: Cum s-au gestionat proiectele de milioane de euro!
  • Primăria Bârlad plătește 30.000 de lei pentru o documentație. Prețul, de fapt, pentru lipsa de organizare?
©2026 BDB NEWS | Design: Newspaperly WordPress Theme