Skip to content
BDB NEWS
Menu
  • ȘTIRI LOCALE
  • Național
  • Ai nevoie de promovare?
  • Editorial
  • Contact
Menu

Zece alimente care nu trebuie păstrate în frigider

Posted on 4 octombrie 2015

Contrar a ceea ce se crede în general, roşiile, ouăle sau busuiocul nu ar trebui ţinute în frigider. Păstrarea la rece a unui aliment îi poate mări durata de viaţă, dar la ce poate folosi această prelungire a vieţii unui fruct sau a unei legume dacă acesta nu se mai poate mânca după răcire? – se întreabă într-un articol santemagazine.fr.

Frigul poate modifica „structura” unui aliment, deteriorându-i textura, consistenţa şi, prin urmare, gustul. Pentru evitarea greşelilor trebuie ţinută minte o singură regulă: alimentele care nu sunt păstrate la rece în supermarketuri nu ar trebui să fie păstrate astfel nici acasă.

Site-ul menţionat alcătuieşte o listă cu zece alimente care trebuie păstrate la temperatura camerei.

Roşiile — Ideea că roşiile vor avea o durată de viaţă mai lungă şi vor fi mai tari dacă sunt puse în frigider este greşită. Nu numai că vor fi mai moi şi mai făinoase, dar îşi vor pierde şi din gust. Este recomandabil să se păstreze la temperatura camerei şi să se consume când sunt pe deplin coapte sau la cel mult trei zile de la coacere. Dacă unele părţi încep să se înmoaie, se pot îndepărta, iar restul se poate consuma ca suc de roşii.

Ouăle — Este bine ca ouăle să fie păstrate în cutia în care au fost cumpărate, la temperatura camerei. Dacă sunt puse la rece, coaja absoarbe mirosurile din frigider, influenţând gustul.

Pâinea — Este un produs care nu ar trebui să fie pus niciodată în frigider. Păstrat la rece, se usucă, se întăreşte, pierzându-şi prin urmare frăgezimea. Pentru a-i prelungi durata de viaţă, pâinea poate fi înfăşurată într-o pânză curată şi uscată sau ţinută în cutia de pâine, cu un măr tăiat în două alături. Acesta absoarbe umiditatea, iar pâinea îşi păstrează coaja crocantă şi miezul moale mai mult timp. Pâinea de formă rotundă se păstrează bună mai multă vreme decât cea de formă alungită.

Ciocolata — Când este păstrată la frigider, ciocolata prinde la suprafaţă o pojghiţă fină albă. Nu este mucegai, ci grăsime care iese deasupra. Consumul ei nu prezintă niciun risc pentru sănătate, însă gustul este alterat. Ciocolata se păstrează cel mai bine la temperatura camerei, în locuri ferite de lumină.

Castraveţii — Păstrând castraveţii la frigider nu li se prelungeşte viaţa, ci dimpotrivă. La contactul cu frigul, coaja se înmoaie repede, iar castravetele îşi pierde gustul. Dacă nu este început, poate fi păstrat fără probleme la temperatura ambientală, iar dacă este tăiat, partea începută se protejează cu folie de plastic.

Busuiocul — La fel ca roşiile, busuiocului îi place căldura, iar temperatura din frigider îl face să se ofilească mai repede decât ar trebui. În plus, planta are tendinţa să absoarbă toate mirosurile din frigider, pierzându-şi astfel propriul gust. Busuiocul se păstrează cel mai bine într-un pahar cu apă, departe de lumina directă a soarelui, la fel ca florile.

Cartofii — Se păstrează câteva săptămâni la temperatura ambientală şi la adăpost de lumină. Nu se pun în niciun caz în frigider, amidonul din ei transformându-se în zahăr şi schimbându-le considerabil textura. Rezultatul este că la pregătirea termică devin granuloşi. Există totuşi două excepţii: cartofii noi, care se pot păstra două-trei zile la rece, şi cei dulci.

Ceapa — Pusă la rece, ceapa se înmoaie ca efect al umidităţii, ia gustul altor alimente şi mucegăieşte. Cel mai bine se păstrează într-un loc uscat, recomandare valabilă şi în cazul usturoiului.

Cafeaua — Păstrarea cafelei la rece este o mare greşeală. Nu numai că îşi pierde savoarea, dar absoarbe şi toate mirosurile din frigider. Este recomandabil să se păstreze într-o cutie închisă ermetic, într-un loc uscat.

Pepenii — Un pepene rece este foarte plăcut de mâncat, dar şi mai bun este când are gust bun. Pentru a păstra toată savoarea acestui fruct, este bine să fie lăsat afară sau la temperatura camerei. Îşi păstrează astfel întreg gustul dulce şi toate calităţile antioxidante.


Sursa: Agerpres.

Tag-uri

accident accident rutier adrian solomon arestat arestat preventiv bacau barbat barlad bdbnews radio buna dimineata barlad buzau cutremur daniel buzamat dga diicot dna dumitru boros dumitru buzatu facebook focsani galati husi iasi incendiu ipj vaslui isu vaslui judecatoria barlad judetul vaslui mandat de arestare mita motocicleta murgeni perchezitii politie pompieri primaria barlad psd barlad retinut saj vaslui seism spital tribunalul vaslui vaslui vrancea zorleni

Comentarii recente

  • Codreanu la Primăria Bârlad plătește 30.000 de lei pentru o documentație. Prețul, de fapt, pentru lipsa de organizare?
  • Anisoara Epure la Primarul Bârladului, prins în propria capcană administrativă. Cum a ajuns Dumitru Boroș să fie obligat să anuleze o hotărâre care nu trebuia să existe
  • Ştefan Titi la UPDATE. Taximetristul care a dat foc mașinii unui polițist din Bârlad, arestat preventiv!
  • Paul Cristea la Atac cu sabie în plină zi la Bârlad: o persoană rănită, polițiști mobilizați la spital
  • Pascu la SAJ Vaslui caută șoferi pentru autosanitare la Bârlad: trei posturi scoase la concurs, condiții stricte și calendar detaliat

Caută

Arhivă

Articole recente

  • Parcările fantomă de pe ocolitoarea Bârladului
  • Primăria Bârlad anunță demolări: 15 zile pentru construcțiile ridicate ilegal pe domeniul public
  • Achiziții cu probleme la Spitalul Bârlad: raportul Curții de Conturi ridică întrebări despre management
  • Audit devastator pentru administrația din Bârlad: Cum s-au gestionat proiectele de milioane de euro!
  • Primăria Bârlad plătește 30.000 de lei pentru o documentație. Prețul, de fapt, pentru lipsa de organizare?
©2026 BDB NEWS | Design: Newspaperly WordPress Theme