Bârladul de vânzare: Rugby-ul, „salvat” prin vânzare de terenuri

Când un politician vine cu asigurări solemne și promisiuni generoase, e momentul să ne punem centurile de siguranță, pentru că urmează o cursă cu obstacole spre realitate. Primarul Dumitru Boroș ne liniștește: rugby-ul nu va dispărea, ba chiar i se pregătește un viitor strălucit. Dar sub aceste promisiuni sforăitoare se ascunde o realitate dură: vânzarea terenurilor din zona stadionului de rugby. Iar când se vând terenuri publice, primul semnal de alarmă trebuie tras cu toată forța!

O administrație responsabilă ar trebui să își concentreze eforturile pe conservarea și extinderea domeniului public, nu pe vânzare! În loc să cumpere, să protejeze și să modernizeze infrastructura existentă, actuala conducere a orașului preferă să vândă bucăți din istoria sportivă a Bârladului. Ce urmează? Privatizarea stadionului, a parcurilor, a tuturor spațiilor care, teoretic, aparțin comunității?

Ni se spune că baza actuală de rugby nu va fi afectată, că sportul-rege al Bârladului are viitor, ba chiar se vor construi terenuri de antrenament în loc de unul singur! Dar dacă totul e atât de roz, atunci de ce se vând terenuri? Și mai ales, de ce nu vedem investiții clare, concrete, aici și acum, în locul unui viitor vag, mutat pe niște hectare abstracte din vestul orașului, ca să se facă „loc” unor investitori cu care, probabil, s-a stat la masa contractelor publice? Cine sunt „investitorii” care au pus ochii pe acest teren și îl vor cu atâta ardoare? Au făcut favoruri cuiva și ăsta e doar un mod de „mulțumire”, sau e doar o modalitate în a le „închide” gura, pentru că știu prea multe și bârfesc pe la colțuri că „dacă ne apucăm să vorbim, nu iese bine pentru nimeni”?

Aceeași placă ni se pune de fiecare dată când se pregătește un tun imobiliar. De fiecare dată ni se vorbește despre „strategii integrate”, „planuri de dezvoltare” și alte expresii meșteșugite menite să ascundă realitatea: vânzarea domeniului public în interesul unor grupuri bine conectate. Dacă administrația chiar ar fi interesată de dezvoltarea sportului, ar achiziționa terenuri, nu le-ar înstrăina!

Istoria ne-a arătat deja ce se întâmplă când astfel de promisiuni rămân pe hârtie. Bârlădenii au mai fost mințiți cu proiecte „mărețe” care s-au pierdut în negura birocrației, în timp ce orașul s-a îngustat sub greutatea unor clădiri noi și a intereselor private. Să nu uităm că „mutarea” unui simbol nu înseamnă altceva decât desființarea sa lentă, sub pretextul progresului.

Rugby-ul nu e doar o activitate sportivă. E un simbol al orașului, o tradiție de peste 60 de ani, un reper pentru generații de tineri. A renunța la terenurile pe care această tradiție s-a construit înseamnă a pune pe tavă identitatea sportivă a Bârladului pentru câțiva metri pătrați de profit imobiliar.

Casa părintească nu se vinde! Iar terenurile publice nu sunt monedă de schimb pentru interese ascunse! Înainte să ne lăsăm ademeniți de vorbe frumoase, să cerem fapte. Să cerem transparență, proiecte reale și o administrație care să protejeze patrimoniul orașului, nu să îl vândă la bucată!

(Alex Mihăiescu)