Polițiști din cadrul Biroului Rutier Bârlad, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe strada Tudor Vladimirescu, au oprit un autoturism condus de Alexandru M., în vârstă…
Bicicliști accidentați
La sfârșit de săptămână, doi bicicliști au fost transportați la spital suferind vătămări corporale ca urmare a implicării in accidente de circulație.
Lunca Banului: A dat foc casei fostei sale soții
Polițiștii Secției de Poliție Rurală 4 Huși au reținut un bărbat, în vârstă 43 ani, domiciliat în comuna Lunca Banului, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de distrugere și violare de domiciliu.
Fragmente din scheletul unui elefant preistoric, descoperite în județul Vaslui
Fragmente osoase fosilizate, care ar face parte din scheletul unui elefant preistoric, au fost descoperite de arheologi, în apropierea localităţii vasluiene Ghergheşti. Descoperirea a fost făcută zilele trecute de o echipă formată…
Fenomen astronomic spectaculos: „întâlnirea” dintre Venus şi Jupiter
O conjuncţie între planetele Venus şi Jupiter va avea loc pe 30 iunie şi se numără printre evenimentele astronomice spectaculoase din această lună, care vor putea fi admirate cu ochiul liber din…
Negrești: Dosar penal pentru conducerea unui tractor neînmatriculat
În după-amiaza de 16 iunie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Negreşti l-au depistat pe Gelu C., în vârstă de 47 ani, domiciliat în comuna Băceşti, în timp ce conducea un tractor…
Huși: tânăr la volan cu permisul suspendat
În noaptea de 17 spre 18 iunie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Huşi, efectuând serviciul de supraveghere al traficului rutier l-au identificat pe Ciprian P., în vârstă de 24 ani, din municipiul Huşi…
17 iunie – Primul zbor al lui Aurel Vlaicu pe dealul Cotrocenilor
Astăzi se împlinesc 105 de la momentul în care marele inventator român Aurel Vlaicu decola pentru prima oară deasupra Câmpului Cotroceni.
COD GALBEN: Județele afectate de ploi până miercuri noaptea
Marți temperaturile scad peste tot si doar in sud si in sud-est vom mai avea vreme calduroasă, cu valori peste mediile perioadei.
O băutură veche pe bază de miere, combate rezistenţa la antibiotice
Cercetătorii suedezi au descoperit că o băutură alcoolică realizată dintr-un amestec de miere fermentată şi apă, pe baza unor reţete vechi, ar putea constitui un remediu în lupta privind rezistenţa la antibiotice.

