La data de 11 iunie 2023, ora 21.05, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Murgeni, din cadrul Poliției Orașului Murgeni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul național DN26 au fost sesizați…
Cumpărături cu un card furat, făcute doi tineri, din Bârlad și Banca. Prejudiciul: 24.000 de lei
Poliţiştii Serviciului Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Banca, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut 2 tineri, în vârstă…
Un șarpe a pus pompierii pe jar în Bârlad. Reptila își făcea veacul într-un copac din centrul orașului
Detașamentul de pompierii bar a intervenit în sprijinul jandarmilor pentru a facilita prinderea unui șarpe urcat într-un arbore din apropierea unui bloc de locuit, pe strada Comuna din Paris din municipiul Bârlad….
Penalul Cristian Rizea extrădat din Moldova și declarat persoana non grata
Fostul deputat român Cristian Rizea a fost declarat de către Inspectoratul General pentru Migrație persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani. Inspectoratul General pentru Migrație al R….
Adrian Solomon, referitor la „fortăreața” din Primăria Bârlad: Ce au de ascuns în acest „sing-sing”?
Startul conferințelor de presă în 2023 a fost dat de social-democratul Adrian Solomon, ieri 23 Martie, la sediul Organizației Municipale. Acesta a sintetizat despre situația lucrărilor de anvergură care se desfășoară în…
VIDEO. Iată dezastrul din urma incendiului de la Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu”
Pompierii bârlădeni au finalizat ancheta și au stabilit cauza producerii incendiului de la Colegiul Național „Gheorghe Roşca Codreanu”. Reamintim că în cursul zilei de joi, 9 februarie 2023, la colegiul bârlădean a…
Lidl relochează magazinul din Bârlad
Lidl continuă investițiile pe plan local în optimizarea spațiilor de vânzare astfel încât să corespundă standardelor companiei în ceea ce privește sustenabilitatea și experiența pentru clienți. Situat pe strada Republicii, nr. 320,…
Trenul Unirii oprește pe 24 Ianuarie și la Bârlad
Ca în fiecare an, de 24 ianuarie, trenul care realizează legătura feroviară directă între București Nord și Iași poartă, în această zi de sărbătoare, numele simbolic de Trenul Unirii. Trenul Unirii –…
Amenințare cu bombă la un liceu din Vaslui!
Echipaje de intervenție antitero, poliție, jandarmi și ale ambulanței au fost trimise în zona liceului Mihail Kogălniceanu din municipiul Vaslui, acolo unde s-a primit o amenințare cu bombă. Deocamdată nu se cunosc…
Noul grafic după care circulă autobuzele în municipiul Bârlad
Graficul după care circulă autobuzele din municipiul Bârlad, pe traseele IRB-Liceu, IRB-Gară și programul acestora pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale.

